Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 61: când primești curajul de care ai nevoie pentru a înfrunta orice problemă ai avea

„Cu Tine mă năpustesc asupra unei oști înarmate, cu Dumnezeul meu sar peste zid” (2 Samuel 22:30).

Se pare că încă rămânem la ideea dependenței de Dumnezeu și a încrederii în El. La ce folos să cauți să fii dependent de Dumnezeu dacă nu-ți dă biruința după care tânjești în multe dintre necazurile tale? Oare încrederea în Dumnezeu și dependența noastră de El să fie limitate doar la contextul în care ne găsim? Să fie ele dictate doar de situația prin care trecem? Cred că suntem cu toții de acord (sau cei mai mulți dintre noi) cu faptul că e bine și necesar chiar să ne punem încrederea în Domnul. Însă chiar și aici lucrurile s-ar putea să nu fie așa cum ar trebui. Se poate să ajungi să-ți pui încrederea sau nădejdea în Domnul, însă alături de acea nădejde sau încredere să legi anumite așteptări pe care le ai de la El: sănătate, prosperitate, armonie în relații, biruință după biruință, succes, respect din partea oamenilor etc.

Ți s-a întâmplat vreodată să condiționezi slujirea ta, închinarea ta înaintea Domnului de astfel de lucruri? Când Dumnezeu nu ți-a răspuns la anumite rugăciuni, oare nu ți-a trecut prin minte gândul să renunți la slujirea pe care o făceai pentru Domnul sau, dacă n-ai ajuns cu gândul atât de departe, oare nu ți-a venit măcar gândul dacă chiar are rost să te sacrifici atât pentru lucrarea Domnului?

Personal, cred că apostolul Pavel era conștient de acest pericol, motiv pentru care spune: „Dacă numai pentru viața aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii!” (1 Corinteni 15:19). Deci, practic, se poate să cauți să-L urmezi pe Domnul doar pentru a avea parte de anumite binecuvântări materiale și nimic mai mult. Nu e aceasta o înjosire a măreției care-l așteaptă pe cel care-L urmează pe Domnul? Când ai perspectiva veșniciei în mintea și-n inima ta, nu mai ai cum să condiționezi credința, încrederea sau nădejdea ta în Domnul de lucruri efemere, trecătoare, de pe acest pământ. E absurd să faci așa ceva! Tot Pavel, care avea perspectiva veșniciei în inima lui, a spus: „Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi” (Romani 8:18).

Mă văd totuși nevoit să trag un semnal de alarmă în ceea ce privește curajul în Domnul. Se poate ca acesta să fie confundat adesea cu o confuzie sau prostie spirituală. Unii ar zice că poate fi confundat cu un fel de fanatism religios. Nu cred că ar greși. La ce mă refer? Sunt mulți care caută să dea dovadă de curaj în anumite situații în care Domnul nu le cere s-o facă. Am văzut cu ani în urmă un clip cu un păstor care se juca cu un șarpe cu clopoței la amvonul unei biserici. Spunea că chiar dacă șarpele îl va mușca, el nu va păți nimic, că așa spune Mântuitorul și că și Pavel a fost mușcat de un șarpe veninos și n-a pățit nimic. Însă tragedia a avut loc. Păstorul respectiv a fost mușcat de după ureche și la ceva vreme după aceea a murit. Mare atenție! Nu-i de joacă cu „curajul” pe calea credinței.

Însă îndrăznesc să enunț un principiu care sper să fie de folos multora dintre noi. Există un principiu pe care-l putem aplica atunci când vine vorba de curajul spiritual de care avem nevoie. Îl învățăm de la Petru, care urma să meargă pe ape înspre Domnul Isus. Petru Îi spune Mântuitorului că dacă chiar era El, să-i poruncească să meargă pe ape și-o va face. Cunoaștem restul întâmplării. Dacă este să enunț un principiu, atunci principiul ar fi acesta: la porunca Domnului. Curajul nostru într-o anumită situație trebuie să fie la porunca Domnului. Ceea ce vrem să facem trebuie să fie în concordanță cu voia directă a Domnului revelată în Cuvântul Său.

Nu cred că Domnul ne-a chemat să ne jucăm cu șerpi veninoși sau să mâncăm mâncăruri otrăvite pentru a ne arăta „bărbăția spirituală”, ci cred că El ne-a chemat să facem lucrarea Lui plini de curaj. Ce curaj ai în vestirea Evangheliei oamenilor din jurul tău? Ce curaj ai în a întinde o mână de ajutor celui aflat în nevoie? Ce curaj ai în a oferi un cuvânt de încurajare și mângâiere celui întristat? Astfel de situații care necesită curaj din partea noastră întâlnim de nenumărate ori în fiecare zi. Să fim cu mare băgare de seamă la ele și, plini de curaj, să ne implicăm pentru slava lui Dumnezeu.

Timotei Stoica

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.