Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui.

Eclesiastul 12:13 – „Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” Dacă dorești să fi plăcut lui Dumnezeu, trebuie să împlinești poruncile lui Dumnezeu. Noe a făcut TOT ce ia poruncit Dumnezeu. Porunca nu este electivă, opțională, porunca e dată spre împlinire nu spre dezbatere. Dacă Dumnezeu ar fi vrut să trăim într-o societate permisivă ca cea de azi, ne-ar fi dat zece sugestii nu zece porunci. Poruncile sunt măsuri de precauție și protecție nu garduri de îngrădire a libertății umane. Atunci când ne depărtăm de poruncile lui Dumnezeu, care ne învață ce e bine și ce e râu, noi suntem în cădere liberă de la orice valoare morală. Când poruncile Lui sunt prioritățile omului, viața devine simplă, nu mai trebuie să te gândești cum trebuie să procedezi când ispita vine. Nimeni nu poate călca poruncile lui Dumnezeu, omul de fapt se calcă pe sine. De la Moise, când a primit cele zece porunci, și până azi, omul a mai dat 32 de milioane de legi. Statistica spune că doar 2% din membrii congregațiilor creștine știu cele zece porunci. Poartă-te cu alții cum ai vrea alții să se poarte cu tine. Învață legile vieții și apoi urmează-le ca nimeni altul. Poți trăi după reguli, să schimbi regulile sau să trăiești fără reguli.

https://www.facebook.com/100005959189080/posts/1954604784748142/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.