Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 58: când Dumnezeu, din înaltul cerului, intervine în problema ta

„Atunci, pământul s-a cutremurat și s-a clătinat, temeliile cerului s-au mișcat și s-au zguduit, pentru că El Se mâniase. Fum se ridica din nările Lui și un foc mistuitor ieșea din gura Lui: cărbuni aprinși țâșneau din ea. A plecat cerurile și S-a pogorât: un nor gros era sub picioarele Lui. Călărea pe un heruvim și zbura, venea pe aripile vântului; era înconjurat cu întunericul ca și cu un cort, era înconjurat cu grămezi de ape și cu nori întunecoși. Din strălucirea care era înaintea Lui scânteiau cărbuni de foc. Domnul a tunat din ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul; a aruncat săgeți și a risipit pe vrăjmașii mei, a aruncat fulgerul și i-a pus pe fugă. Fundul mării s-a văzut, temeliile lumii au fost descoperite de mustrarea Domnului, de vuietul suflării nărilor Lui. El Și-a întins mâna de sus din înălțime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei care erau mai tari decât mine” (2 Samuel 22:8-18).

Sunt conștient că textul biblic al meditației noastre de astăzi este mai lung, însă chiar n-am vrut să fim văduviți de această frumoasă mărturisire a psalmistului cu privire la suveranitatea și măreția lui Dumnezeu. Limbajul poetic folosit aici de psalmist este unul extraordinar! În meditația de ieri am văzut că motivul pentru care David Îl cheamă pe Domnul este că Domnul este vrednic de laudă. Dar nu cumva a greșit, din cauză că era prea subiectiv, când a scris acea afirmație? Potrivit textului de astăzi, putem spune plini de încredere că n-a greșit deloc. Ba din contră, David chiar vine cu argumente, într-o formă poetică, în apărarea acelei afirmații.

Dar de ce să-mi pun încrederea în Domnul când pot să-mi pun încrederea în oameni? Acum că tot am adus în discuție acest lucru, vreau să-l clarific puțin. E greșit sau nu să te încrezi în oameni? De regulă sunt pomenite două versete din Scriptură prin care se susține că e cu totul greșit să te încrezi în oameni: unul din Ieremia, care spune că blestemat este omul care se încrede în om și altul din Psalmi, care spune că e mai bine să cauți adăpost în Domnul decât să te încrezi în oameni. Dar oare aceste versete resping cu desăvârșire ideea de a te încrede în oameni? Personal cred că e o chestiune ce ține de prioritate. Care este instinctul tău atunci când dai de greu? La cine apelezi mai întâi? Ai de dat examenul pentru permisul de conducere și ai de ales între a rămâne integru oricare ar fi rezultatul sau a folosi metoda „plicul”, pentru a merge „la sigur”. Ai comis o infracțiune în trafic și ești tras pe dreapta. Ce faci? Cauți s-o dregi cu ofițerul legii sau îți recunoști vina? Dacă Biblia ar interzice cu desăvârșire să apelăm unii la alții, atunci n-am mai avea atât de multe îndemnuri cu privire la relațiile dintre noi, oamenii.

Acum, că am lămurit cât de cât problema aceasta, întrebarea care se ridică este: „Dar de ce să caut ajutorul lui Dumnezeu?” În textul de astăzi am putut vedea mărturia psalmistului David. Însă nu cred că e corect să tragem concluzia că Dumnezeu va proceda la fel și în dreptul nostru. Atunci, care să fie lecția practică pe care o putem extrage din acest text pentru noi astăzi?

Orice s-ar întâmpla în viața ta, nu uita, Dumnezeu e suveran. Dumnezeu deține controlul tuturor lucrurilor. Iar dacă El, în înțelepciunea Lui alege să răspundă diferit de ceea ce Îi cerem sau chiar să nu răspundă deloc, să nu uităm că El chiar știe ce face! Nu este o încredere oarbă, ci este o încredere vie. Domnul nostru este vrednic de lauda noastră, dar și de încrederea noastră. Da, știu, este greu să te încrezi în Domnul când nu vezi luminița de la capătul tunelului necazului prin care treci, însă nu uita că El este cu tine în acel tunel. Chiar dacă nu te scoate de acolo, El intervine, din înaltul cerului, cel puțin prin prezența Lui în mijlocul necazului tău. Nu este acest lucru extraordinar? Meditează astăzi la suveranitatea lui Dumnezeu și laudă-L din toată inima, fără nicio reținere. El chiar este vrednic de lauda noastră!

Stoica Tinotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.