Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 57: când știi ce să faci când dai de greu

„Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă și sunt izbăvit de vrăjmașii mei. Căci valurile morții mă înconjuraseră, șuvoaiele nimicirii mă înspăimântaseră, legăturile mormântului mă înconjuraseră, lațurile morții mă prinseseră. În strâmtorarea mea am chemat pe Dumnezeul meu; din locașul Lui, El mi-a auzit glasul și strigătul meu a ajuns la urechile Lui” (2 Samuel 22:4-7).

Unul dintre lucrurile cele mai predictibile cu privire la viața pe care o trăim pe acest pământ este impredictibilitatea ei. Dacă e să ne putem aștepta la ceva pe acest pământ este să ne așteptăm să avem parte de lucruri neașteptate. Atunci poate apar frământări, tulburări, îndoieli în viața noastră.

Ca oameni, ne facem diferite planuri cu privire la ce lucruri anume vrem să realizăm, ce locuri vrem să vizităm și cum să ne petrecem timpul. Însă atunci când neașteptatul apare, toate acestea sunt doborâte la pământ. Toamna trecută, spre exemplu, am fost la Racovița la părinți să mă bucur de câteva treburi agricole de toamnă. Ce n-am știut eu atunci când eram la cules porumb e că la exact o săptămână după ce urma să ajung înapoi în Suceava aveau să mi se descopere două discuri lombare fisurate, lucru care urma să mă țină mai mult la pat pentru aproximativ o lună jumătate.

Exemplul meu este nesemnificativ comparativ cu alte situații mult mai complicate și mai complexe. Însă atât situația mea, cât și alte situații au același numitor comun: au venit cu totul pe neașteptate. Întrebarea este ce faci în astfel de momente sau ce anume trebuie făcut.

Ce a făcut David? A strigat către Domnul! Când? Chiar atunci, când se afla în grea încercare. Dar oare ce înseamnă să chemi pe Domnul? Să fie doar un strigăt către Dumnezeu? Să fie doar o rugăciune înălțată înaintea Lui? Sau implică ceva mai mult? Personal, cred că implică ceva mult mai mult! Implică încredere, devotament, credință. Practic, n-ai striga la Domnul dacă n-ai crede că El poate să-ți vină în ajutor. Iată ce frumos Îl descrie David pe Dumnezeu: „Cel vrednic de laudă”. Ca să poți spune că Dumnezeu este vrednic de laudă, trebuie ca mai întâi să-L cunoști și să fi experimentat deja credincioșia Lui. De altfel, dacă n-ai fi cunoscut credincioșia Lui, cum ai mai striga plin de încredere către El?

Ce s-a întâmplat când David a strigat către Domnul după ajutor? A fost izbăvit de vrăjmașii lui. Ce vrăjmași avea David? Valurile morții, șuvoaiele nimicirii, lanțurile morții. Practic, viața lui David era pusă în pericol și oricând putea să moară. Fiind conștient de acest lucru, David strigă către Domnul.

Oare putem spune și noi același lucru în dreptul nostru? Oare textul meditației noastre de azi este menit să ne învețe că dacă strigăm către Domnul, atunci automat suntem izbăviți de vrăjmașii noștri? Să fie ca un fel de formulă magică pe care, o dată ce ai spus-o trebuie numaidecât să-și facă efectul? Cred că e necesar de subliniat faptul că deși Biblia ne îndeamnă să-l chemăm pe Dumnezeu în ziua necazului, Biblia nu ne îndeamnă să-L chemăm doar atunci. Pentru că într-o astfel de situație Dumnezeu ar fi pentru noi la fel ca un doctor pe care-l căutăm doar când avem câte o problemă de sănătate.

Îndemnul meditației de astăzi este de a căuta dependența de Dumnezeu. Dependență de El atât în vremuri tulburi și de încercare, când avem parte de lucruri neprevăzute, dar și în vremuri liniștite și binecuvântate, când ne bucurăm de pace și armonie. Domnul este vrednic de laudă. Slavă Lui!

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.