Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 55: când nu-l consideri dușman pe cel care te consideră dușman

„David a îndreptat către Domnul cuvintele acestei cântări după ce Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul” (2 Samuel 22:1).

Gândul pe care urmează să-l dezvolt puțin în meditația de astăzi l-am auzit rostit de un frate american cu mai mulți ani în urmă la o întâlnire restrânsă cu câțiva slujitori tineri din cadrul comunității baptiste de Suceava. Țin minte că acel frate a venit, a citit acest verset și a pus următoarea întrebare: „Pe cine consideri dușman?” Nu mai știu ce anume a vorbit, însă această întrebare mi-a rămas întipărită în minte și mi-o aduc mereu aminte atunci când citesc acest verset.

Ai observat distincția care este făcută în textul meditației de astăzi? Saul nu este pus în aceeași oală cu vrăjmașii lui David. Repet, Saul nu este pus în aceeași categorie cu vrăjmașii lui David! Cum vine asta?! Ce spune textul biblic? „Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmașilor lui și din mâna lui Saul.” Dacă ar fi fost ca Saul să fie încadrat în aceeași categorie cu vrăjmașii lui David, probabil textul ar fi trebuit să sune astfel: „Domnul l-a izbăvit din mâna lui Saul și a tuturor celorlalți vrăjmași ai lui” sau „Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor vrăjmașilor lui, inclusiv din mâna lui Saul”.

David era considerat de Saul un dușman. De fapt, era considerat ca fiind inamicul numărul unu al poporului Israel. Însă, cu toate că Saul îl considera vrăjmaș pe David, David nu l-a privit astfel pe Saul. Da, am văzut că David a fugit de mânia lui Saul, în încercarea lui disperată de a-și salva viața. Însă, deși a avut ocazia de două ori să-i ia viața lui Saul, David spune despre acesta că era unsul Domnului. Ce perspectivă! Nu-i de mirare că spre sfârșitul vieții lui David, când Scriptura ne vorbește despre vrăjmașii lui, Saul nu este inclus acolo.

Pare imposibil, nu-i așa? Să nu-l consideri vrăjmaș pe cel care te bârfește? Să nu-l consideri vrăjmaș pe cel care ori de câte ori are ocazia te calcă pe nervi? Să nu-l consideri vrăjmaș pe cel care te-a denigrat doar ca să fie văzut într-o lumină pozitivă? Să nu-l vezi vrăjmaș pe cel care te batjocorește? Să nu-l vezi vrăjmaș pe cel care îți caută răul? Să nu-l vezi vrăjmaș pe cel care ți se împotrivește? Da, exact despre acest lucru este meditația de azi. Iar această lecție o învățăm tot de la David.

Dacă David, care trăia în vechiul legământ, nu l-a văzut ca vrăjmaș pe Saul, pe cel care căuta să-i ia viața, cu atât mai mult noi, care trăim în noul legământ, legământul harului și al dragostei desăvârșite a lui Dumnezeu în Hristos, trebuie să facem la fel față de toți cei care se comportă într-un mod neplăcut față de noi! Pare imposibilă o astfel de atitudine. Firea din noi strigă să se facă dreptate. Însă natura noastră duhovnicească zice să arătăm har, așa cum și noi la rândul nostru am avut parte de har.

Fiind parte a noului legământ, datoria noastră este nu doar să nu-i urâm pe cei care se poartă cu dușmănie față de noi, ba chiar să-i și iubim. Cum putem să arătăm că-i iubim? Rugându-ne pentru ei. Folosind orice oportunitate care se ivește de a le face câte un bine. Neîntorcându-le răul cu rău, ci cu bine.

Oare cui poți face azi un bine? Răspund la această întrebare tot cu o întrebare: Pe cine ai considerat până ieri vrăjmaș din cauza felului în care se comporta față de tine? Începe prin a-l ierta sincer înaintea Domnului, apoi roagă-te pentru el, iar mai apoi, dacă ai ocazia, poartă-te cu bunătate față de el. „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine” (Romani 12:21).

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.