Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 53: când îi mai arăți o dată har celui care nu merită

„Mefiboșet, fiul lui Saul, s-a coborât și el înaintea împăratului. Nu-și îngrijise nici picioarele, nici barba, nici nu-și spălase hainele, din ziua când plecase împăratul până în ziua când se întorcea în pace. Când s-a dus înaintea împăratului la Ierusalim, împăratul i-a zis: «Pentru ce n-ai venit cu mine, Mefiboșet?» Și el a răspuns: «Împărate, domnul meu, slujitorul meu m-a înșelat, căci robul tău, care este olog, zisese: „Voi pune șaua pe măgar, voi încăleca pe el și voi merge cu împăratul.” Și el a înnegrit pe robul tău la domnul meu, împăratul. Dar domnul meu, împăratul, este ca un înger al lui Dumnezeu. Fă ce vei crede. Căci toți cei din casa tatălui meu au fost niște oameni vrednici de moarte înaintea împăratului, domnul meu; și totuși tu ai pus pe robul tău în rândul celor ce mănâncă la masă cu tine. Ce drept mai pot avea eu și ce am să cer eu împăratului?» Împăratul i-a zis: «Ce mai vorbești atâta? Am spus: „Tu și Țiba veți împărți pământurile.”» Și Mefiboșet a zis împăratului: «Să ia chiar totul, căci împăratul, domnul meu, se întoarce în pace acasă»” (2 Samuel 19:24-30).

Mă întreb dacă au fost la voia întâmplării evenimentele care s-au întâmplat în viața lui David de când a ajuns să fie împărat. A avut parte de o perioadă liniștită, plină de biruințe, apoi, din cauza nevegherii, a căzut, iar mai apoi a continuat să păcătuiască. A făcut lucrul acesta până când Dumnezeu l-a trimis pe Natan ca să-l confrunte cu păcatul său. Însă în perioada aceasta de tăinuire a păcatului, Dumnezeu lucra la inima lui David. Când este pus față în față cu păcatul său, David îl mărturisește. Și, până să spunem că oricum nu mai avea ce face, că fusese deja descoperit și că, prin urmare mărturisirea lui e nulă, să nu uităm că Saul când a trecut printr-o situație asemănătoare a cerut să fie cinstit în fața poporului. Reacția lui David însă e una cu totul diferită. El vine înaintea Domnului cu pocăință, iar pocăința lui este una autentică.

Ce se întâmplă după aceea în viața lui David? Copilul moare, Amnon se culcă cu sora lui vitregă, Tamar, Absalom îl omoară pe Amnon, apoi este iertat și adus înapoi, însă profită de această ocazie și se răzvrătește împotriva lui David, David fuge, iar în fuga lui se întâlnește cu slujitorul lui Mefiboșet, Țiba, și află că Mefiboșet încerca să pună mâna pe împărăție, apoi David merge mai departe, se întâlnește cu Șimei, care-l ocărăște și aruncă după el. Toate aceste evenimente au venit în viața lui David unul după altul. Însă în toate acestea, David a dat dovadă de iertare, milă, har.

În textul nostru de astăzi, David este întâmpinat de Mefiboșet, de cel căruia îi arătase o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu, de cel care căutase să-i ia împărăția în acel moment când David fusese nevoit să fugă din Ierusalim. Ce face Mefiboșet aici? Vine și își cere iertare înaintea lui David. Îi explică lui David cum fusese înșelat în acele momente și recunoaște bunăvoința pe care David i-o arătase. Ce face David? Îi dovedește că e hotărât să-i arate o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu.

Două aspecte practice:
• În viața de credință, și noi suntem adesea înșelați. Sunt momente în viața noastră când credem că ni se cuvin anumite lucruri, că le merităm. Iar când nu le primim, ne supărăm grozav de tare. Ce anume ne determină să facem astfel de lucruri și să avem o astfel de mentalitate? Mândria. Să nu uităm, Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor care se smeresc și trăiesc în smerenie le face parte de har.

• Se poate ca, la rândul nostru, și noi să pățim la fel: să ajutăm pe cineva care nu merită ajutorul nostru, însă care ne întoarce binele cu rău. Oare ce facem într-o astfel de situație? Mulți oameni trăiesc după lozinca: „Mi-ai greșit intenționat o dată? Să-ți fie rușine! Mi-ai greșit intenționat a doua oară? Să-mi fie rușine!” Cumva, în gândirea omenească, nu prea există o a doua șansă. Ce facem noi când cineva căruia i-am arătat bunătate ne greșește în continuare?

Am face bine dacă am lua aminte la îndemnul lui Pavel, îndemn pe care-l vedem aplicat și în viața lui David în textul nostru de astăzi: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruie răul prin bine” (Romani 12:21).

Stoica Tomotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.