ROAGĂ-TE ȘI FĂ CEEA CE TINE DE TINE

Acesta a fost răspunsul prietenilor mei din Ucraina când i-am întrebat cum rezistă la intensitatea slujirii pe care o fac în rândul refugiaților care fug din zona de război.

Duminică, 5 dimineața eram la mașini împreună cu colegii mei de la PdF (Purtătorii de Făclie). Am plecat spre Ucraina cu două microbuze și o remorcă, la niște prieteni vechi, misionari străini și lucrători ucraineni. Oameni care îi slujesc cu dedicare pe cei care vin din zona de război. Oameni care la rândul lor și-au părăsit casele și s-au relocat mai spre vestul Ucrainei. Gps-ul ne arăta 11 ore de la Brașov. Cu formalitățile vamale, cu pauzele de rigoare și câteva opriri la punctele de control din localitățile ucrainene, am ajuns cu bine în jurul orei 19.00.

Acolo, într-o casă mare, aparținând organizației cu care lucrează, în fiecare zi vin între 20 și 30 de persoane care fug din calea războiului. În special femei și copii.

Săptămâna trecută, zi după zi au tranzitat grupuri venite din cel mai afectat oraș, Mariupol.

Acolo, urechile lor aud istorisiri care frâng inimile. Istorisiri care, cu ceva vreme în urmă păreau a fi rupte – pentru urechile noastre, ale omului modern care locuiește în Europa – dintr-un tablou vechi de 70 de ani, din cel de-al doilea război mondial.

O familie sosită cu o Lada veche, toată ciuruită de gloanțe (nu când erau oameni în mașină). Ar fi vrut să plece cu mașina nouă pe care o aveau, dar un proiectil le-a distrus în întregime mașina. Așa că au apelat la vechea Ladă a bunicilor pentru a putea pleca.

Un copilaș, venit împreună cu un grup de 19 persoane a fost întrebat: ce ai dori să mănânci? Răspunsul a venit instant și fără ezitare: orice, atâta vreme cât farfuria e plină. Ultimele 10 zile înainte de ieșirea din Mariupol le-a petrecut într-un beci, împreună cu mai mulți copii și câțiva adulți. Un adult ieșea afară din adăpostul respectiv și încerca să facă rost de ceva de mâncare și de apă pentru cei care erau acolo. Când se întorcea, împărțea mâncarea. Era bine dacă erai copil, spunea băiețelul respectiv, pentru că sigur primeai ceva în farfurie. Dacă erai adult, uneori farfuria rămânea goală.

În fiecare zi un nou grup, în fiecare seară voluntarii care au grijă de copii și fac programe frumoase pentru ei, iar lucrătorii stăteau cu adulții să îi asculte, să se roage cu ei, să îi ghideze în călătoria lor mai spre vest și spre o speranță de mai bine. Iar dimineața devreme în bucătărie, pentru a le oferi un mic dejun bun celor care au poposit pentru o noapte la tine.

Asta în timp ce tu personal ești afectat. Doar în ultima săptămână, unei voluntare i-a murit prietenul pe front, iar copilul unei familii de lucrători este într-un oraș aflat la limita zonei de război.
Stând împreună cu prietenii mei i-am întrebat: cum rezistați la intensitatea slujirii de aici? Răspunsul lor m-a condus spre elementele de bază ale vieții creștine: roagă-te și fă ceea ce ține de tine.

Adică, stai în prezența lui Dumnezeu, încărcându-ți viața din sursa vieții și apoi slujește-i pe ceilalți.

Roagă-te. Am petrecut cu ei o seară și o dimineață. Cu timp de închinare atât seara, cât și dimineața. Ne-am rugat. Oamenii chiar s-au rugat. Rugăciuni fierbinți, uneori rugăciuni lungi, unii dintre ei prăbușiți cu fața la pământ. Nu am înțeles multe lucruri, dar am auzit frecvent cuvântul Mariupol. Mijloceau înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu stai în mod constant în prezența lui Dumnezeu, vei ajunge să fii copleșit de tot ceea ce ai de făcut, de ceea ce auzi, de ceea ce vezi. Și nu vei mai putea face nimic.

Apoi, fă ceea ce ține de tine. Nu îi poți sluji pe toți, dar pe cei pe care îi slujești, slujește-i cu pasiune. Slujește-i cu dragoste. Slujește-i arătându-le iubirea care este în tine pentru că Dumnezeu locuiește în tine. Mi-au spus: e o mare provocare și durere în același timp să știi că nu îi poți ajuta pe toți, dar am învățat că Dumnezeu ne-a chemat să ne focalizăm să îi slujim bine pe cei care sunt oaspeții noștri. Și apoi, când pleacă, să îi slujim bine pe ceilalți care vin.

Am plecat spre Ucraina ca să fim o binecuvântare pentru alții. Cred că am fost. Însă am venit de acolo și foarte binecuvântat prin ceea ce am văzut la frații noștri de acolo. Nu au fost lecții de teologie sau discursuri motivaționale. Doar lecții simple, surprinse din viața și slujirea lor. În care punctul central continuă să fie Dumnezeu și slujirea semenilor.

Și ca prietenii mei, sunt mulți alții, care răspândesc și proclamă Lumina lumii, într-o lume gri, fără speranță, unde sirenele te trimit în mod constant în adăposturile antiaeriene.

Pe unii îi știți, de alții ați aflat. Rugați-vă pentru ei, dăruiți acolo unde vă călăuzește Dumnezeu, implicați-vă practic, trimiteți-le un mesaj de încurajare, faceți ceea ce ține de voi.
Rugați-vă și faceți ceea ce ține de voi.

Florin Saitis

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.