CÂND EȘTI TRIMIS – TRAIAN DORZ



Când eşti trimis să-i cauţi pe alţii
şi să-i aduci la Dummnezeu,
atunci şi-n fruntea lor se cere
şi-n urma lor să fii, mereu;
să fii în frunte, îndrumându-i,
şi-n urmă, să-i ajuţi pe toţi;
stăpân poţi fi oricum la oameni,
părinte doar aşa le poţi.

Când eşti trimisul mântuirii,
atunci tu trebuie să ştii
să treci prin tot ce-ai tăi pot trece,
de la bătrâni, pân’ la copii;
şi-n orice stări pot ei s-ajungă,
tu să le simţi, să le trăieşti,
ca de la starea lui pe-oricare,
spre Dumnezeu să-l străluceşti.

Să fii mai ’nalt ca cel mai vrednic
şi mai prejos ca cel mai mic,
să fii desăvârşit c-un meşter
şi-ncepător c-un ucenic;
să poţi să-nveţi pe-un sfânt lumina,
să poţi să gemi c-un păcătos,
de la nivelul lui pe-oricare,
să-l ’nalţi mai sus, pân’ la Hristos.

Să ştii trăi şi-n stări înalte,
cum numa-n ceruri se trăiesc
şi-n stări ce pot trăi doar porcii,
în cel mai josnic fel lumesc;
să cânţi cum numa-n rai se cântă,
să plângi cum plâng doar cei din iad,
spre-a da avânt la cei ce zboară,
spre-a da curaj la cei ce cad.

Nu poţi fi prieten, şi părinte,
şi frate, şi îndrumător,
când nu poţi să te faci asemeni
cu suferinţa tuturor,
ca de la starea lor, pe-oricare,
pân’ la Hristos să-i duci, pe toţi;
orice poţi fi oricând la oameni,
părinte doar aşa le poţi.

Traian Dorz, Cântările căinței (1979)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.