Nu tăia din cruce

Pe-o lespede rece, din greu răsuflând,
Cu umbre ciudate pe chipul său blând,
Sta frânt de-oboseală bătrânul creștin,
Dorind să mai guste un strop de alin.

O clipă-i aleargă privirea-napoi,
Prin frunzele smulse din arborii goi,
Se vede prin ceață, pe drum de căruți
Atâtea icoane din anii trecuți.

O viață de zbucium, de mari suferinți,
Și totuși de multe și dragi biruinți.
Dar crucea o clipă lăsată-i acum…
Adesea prea grea-i păruse pe drum.

O viață întreagă să porți pe grumaz
Atâtea batjocuri și-atâta necaz
BETANII puține; dar spini îndeajuns!
O clipă bătrânul se simte răpus.

O clipă, în suflet apar îndoieli
Gândește-te bine… dar de te-înșeli?
Ce-i viața? Ce-i lumea? Un larg labirint.
Urechea te-nșală ori ochii te mint.

Să-nduri pentru lume? Când lumea nu vrea
Vai, viața-i prea veche și crucea ți-e grea.
Și astfel cu-n umăr de cruce proptit
Bătrânul se lasă de somn copleșit.

Dar iată, în somnul de trudă și-amar
Lumini și imagini în minte-i apar
El vede mulți îngeri pe-un vârf de copac
Îl cheamă pe nume și semne îi fac.

Creștinul tresare! Se uită mirat
Și-n dată pornește sub cruce-aplecat
Și vântu-i aduce din culmi un ecou
Dar crucea apasă mai greu, tot mai mult
În piept dă năvală un negru tumult.

Prea grea mi-e povara acum la sfârșit
E DRUMUL prea-ngust și-i greu de suit.
Zadarnic mă lupt, mă-ndemn, mă grăbesc
Căci cerul cu mult mai departe-l zăresc.

Se leagănă, pas avântul e frânt
Bătrânul creștin e căzut la pământ.
Mi-e peste putere, aicea rămân.
Și cade-n țărână bătrânul creștin.

Ehei, măi creștine, s-aude un glas,
Prea mare-i povara, prea multe ai tras.
Ia barda aceasta și taie din lemn!
Nu fi fără minte, din milă te-ndemn.

Aceasta-i o cruce ce nu poți s-o duci
Căci ea-i cea mai mare și grea dintre cruci.
Creștinul ascultă îndemnul străin
Și-apucă unealta ce-l scapă de chin.

Lovește în bârnă cu braț de voinic.
Din cruce retează un pic câte-un pic.
O pune pe umăr, încearcă un pas,
Lovește cu barda în ce-a mai rămas.

Din nou mai încearcă; și apoi un fior
Șoptește: acuma e mult mai ușor.
Și-ndată pornește pe cale

Şi-ndată porneşte pe cale voios,
cu crucea scurtată… urmând pe Hristos…

Pe drum se-ntâlneşte cu cete de frați
şi-i lasă în urmă sub cruce plecați.
Şi astfel, degrabă, zorind pe poteci,
ajunge la poarta cetății de veci.

Ce ziduri de iaspis, topaz şi iacint!
Ce porți sclipitoare de alb mărgărint!
Ce nori de stindarde! Ce scări! Ce făclii!
Armate de îngeri cu lănci aurii!

Dar, vai, de la el pân-la porți e un şanț
pe care nu-i punte, nici bârnă, nici lanț.
Şi strigă bătrânul de taină pătruns.
Dar nimeni nu-l vede să-i dea un răspuns.
Şi strigă bătrânul pierdut şi livid.
Nu-i nimeni la poartă. Nu-i nimeni pe zid.

Deodată din vale, cu ochi sclipitori,
cu crucea pe umăr, vin frați şi surori.
Ei vin cu nădejde. O vorbă nu spun,
ci repede crucea ca punte şi-o pun.

Ei trec peste punte, pe poartă pătrund,
iar crucea în urmă se pierde-n afund.
Bătrânul ia crucea, cu-al dorului val,
şi-ncearcă s-o pună şi el de pe mal.

Dar crucea-i scurtată… Au toate un rost…
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost!
Creştinii trec şanțul şi intră pe porți.
Ce bine e crucea întreagă s-o porți!

Ce cântec, ce chiot s-aude-n Eden!
Ce largi mulțumiri într-un dulce refren!
Ce zboruri de îngeri! Ce slăvi de lumini!
Ce largi curcubee de aur şi crini!

Creştinul de-afară, de jale răpus,
cu greu peste şanț lemnul crucii şi-a pus
şi-ncearcă să treacă. Un pas… încă-un pas…
O, cât e de-aproape al Domnului glas!

Un pas… încă unul… Ah, pragu-i deschis!
Dar crucea deodată… se duce-n abis…
Şi cade bătrânul în golul temut…
Răsplata-i pierdută şi sceptru-i căzut!

Dar iată… ce taină! El nu ştie cum…
pe lespedea rece, la margini de drum,
acolo, c-un umăr de cruce proptit,
creştinul acuma din somn s-a trezit.

Dormise o clipă. Şi visul ciudat
un somn şi-o lumină din Ceruri i-a dat.
Bătrânul se scoală şi simte în piept
o flacără nouă şi-un dor înțelept.

Cu grabă pe umeri povara luând,
priveşte-nainte cu chipul său blând
şi crucea îi pare aripă spre zări!
Ah, crucea-i întreagă şi fără scurtări! …

Acum, el va spune oricui: către Rai
„din crucea credinței nimic să nu tai!
Cu crucea întreagă, Iisus, către noi,
veni de la Tatăl cu sânge şuvoi.
Şi-acum El, din lume, ne-aşteaptă la fel,
cu crucea întreagă să mergem spre El…

https://www.resursecrestine.ro/poezii/29272/nu-taia-din-cruce

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.