⁉️Ce am găsit ieri în Ucraina? ⁉️

Am fost din nou în Ucraina ieri, am gasit acolo oameni ca și noi, cu copii, cu familii, cu muncile lor, cu treburile lor, oameni normali dar care față de noi se diferențiază prin drama războiului pe care o trăiesc zilnic.

Am gasit oameni speriați, dar spre surprinderea mea am găsit o biserică puternică.

Luați individual ai putea spune că sunt aproape de colaps, fețele lor obosite și trudite de stresul provocat război sunt ceea ce vezi în prima fază, pe stradă, prin locurile publice.

Apoi am ajuns la biserică, acolo am găsit altceva, oameni cu fețele senine, gata să cânte, gata să se închine, gata să laude pe Dumnezeu, oameni plini de speranță de nădejde.

M-am gândit în inima mea „ce diferență mare să ai în inima și mintea ta nădejdea mîntuirii prin Iisus Hristos ” adică acea speranță, că indiferent dacă trăiești sau mori îți este egal, pentru că Dumnezeul tău este Dumnezeu aici pe pământ dar și în viața de apoi, în cea veșnică.

Credința creștină a dăinuit peste secole de necaz, război, atrocități tocmai pentru că Dumnezeul în care creștinii se încred este un Dumnezeu viu, care ajută, apară, iubește pe cei ce își pun nădejdea în El, dar mai ales îi mantuieste pe oameni.

Pentru mine a fost o onoare să pot fi cu Biserica Betleem la slujba de Duminică, să îi pot încuraja și să le pot transmite că poporul român este solidar cu ei, că îi iubim și că le suntem și le vom fi aproape.

https://www.facebook.com/groups/ImpactCrestin/permalink/3154791828139104/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.