“Era odată un bătrân înțelept care şedea la marginea unei oaze, la
intrarea unei cetăți. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întreabă:

– Nu am fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

– Cum erau locuitorii orașului de unde vii?

– Egoiști şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.

Puțin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeași întrebare, iar acesta îi răspunse în aceeași mod. Răspunsul tânărului a fost însă diferit.

– Oamenii erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiți. Aveam mulți prieteni și cu greu i-am părăsit…

– Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăți, răspunse înțeleptul.

Un neguțător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat, auzise aceste convorbiri şi, pe când cel de-al doilea se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi-i zise cu reproș:

– Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite la aceeași întrebare pe care ți-o adresează două persoane?

-Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraș prieteni, va găsi şi aici tovarăși credincioși şi de
încredere.

Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi să găsim în ei.”

Să nu uităm că de noi depinde ce imagine ne formăm despre ceilalți, pentru că oamenii “strălucesc” în funcție de lumina în care noi îi așezăm.

Vrei să-l găsești de bun, de bun îl vei găsi. Vrei să-l găsești de rău, astfel îl vei afla. Iar dacă judecăm oamenii, nu mai avem timp să-i iubim.
Nimeni nu e perfect atâta timp cât nu-l iubești…

Pentru a avea ochi frumoși, uită-te după ce e bun în alții. Pentru a avea
buze frumoase, spune doar vorbe bune. Un om special nu îl cunoști după chip, ci după suflet.

“Oamenii frumoși NU sunt întotdeauna BUNI, dar oamenii BUNI sunt întotdeauna frumoși.”

Via: Luca Deneș