PÂNĂ CÂND RĂMÂN PĂRINŢII

Până când rămân părinţii
credincioşi, cu suflet tare,
e-o nădejde şi de fiii
cei căzuţi în neascultare;
dar când şi părinţii caută
căile deşertăciunii,
învoind nelegiuirea,
– nu-i nădejde de nici unii.

Preţuiţi pe credincioşii
ce vi-s fraţi, părinţi şi soţi,
cât i-aveţi, mai e-o nădejde,
când nu-s ei, e vai de toţi.

Până soţul bun rămâne
credincios şi-n suferinţă,
e-o nădejde şi de soţul
cel căzut în necredinţă;
dar când soţul bun slăbeşte,
întinându-se-mpreună,
pentru amândoi se pierde
orişice nădejde bună.

Până când mai este unul
credincios într-o cetate,
e-o nădejde că pedeapsa
de la toţi se va abate;
dar când nu mai este nimeni
mâinile spre Cer să-şi ţină,
cine-i mai opreşte focul
şi blestemul să nu-i vină?

TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.