„Au venit și au spus împăratului David: «Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom și tot ce avea din pricina chivotului lui Dumnezeu.» atunci, David a pornit și a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei. Când cei ce duceau chivotul au făcut șase pași, au jertfit un bou și un vițel gras. David juca din răsputeri înaintea Domnului și era încins cu efodul de in subțire. Astfel au suit David și toată casa lui Israel chivotul Domnului în strigăte de bucurie și în sunet de trâmbițe” (2 Samuel 6:12-15).

Iată câteva lucruri care fac textul acesta să fie diferit și frumos în comparație cu multe altele la care am privit în itinerariul nostru de când am început cu Psalmul 23. La scurtă vreme după ce David fusese uns ca împărat de Samuel, a ajuns în postura unui fugar, devenind inamicul numărul unu al poporului, nu conducătorul acestuia. Însă textul nostru de astăzi îl prezintă pe David astfel: „împăratul David”. Ce frumos! David a ajuns în sfârșit să se bucure de împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu făcută în dreptul său. Dar mai vedem un lucru frumos în textul nostru de astăzi. Ieri am văzut că, din cauza faptului că au neglijat instrucțiunile clare lăsate de Dumnezeu în lege cu privire la mânuirea chivotului, le-a fost frică și l-au lăsat timp de trei lui în casa unui om din acea zonă. Totuși acea frică și spaimă au fost biruite de faptul că au văzut că prezența lui Dumnezeu (reprezentată de chivotul Său) este însoțită de anumite binecuvântări.

Una dintre convingerile pe care Domnul m-a ajutat să le am în urmă cu ceva ani a fost și este cu privire la cea mai mare binecuvântare pe care Dumnezeu i-o dă omului. Cel puțin la fel de entuziasmat sunt, dacă nu și mai mult, atunci când mă gândesc la acest lucru. Cu siguranță, sunt mai convins de acest lucru, deoarece, pe lângă faptul că l-am înțeles în urma citirii și studierii Cuvântului, în cursul anilor și în urma experiențelor pe care Dumnezeu a îngăduit să le trăiesc, acestea n-au făcut nimic altceva decât să-l întipărească tot mai adânc în inima mea. Se poate vorbi de o binecuvântare mai presus de celelalte pe care Dumnezeu le oferă omului? Dacă da, care să fie aceea?

Văd această binecuvântare ca fiind în topul binecuvântărilor lui Dumnezeu în viața omului, deoarece ea vine însoțită de o mulțime de alte binecuvântări. Și, ca să nu mai lungesc vorba, această binecuvântare este prezența lui Dumnezeu în viața omului. Prezența lui Dumnezeu în viața omului atrage cu sine o mulțime de alte binecuvântări.

Chivotul legământului era simbolul prezenței lui Dumnezeu. De data aceasta însă, David a priceput că nu se poate apropia oricum de prezența lui Dumnezeu. Iar aici văd o a treia frumusețe a textului nostru de astăzi. David era încins cu efodul de in subțire. Poate nouă nu ne transmite mult acest aspect, însă el este unul foarte important. David a mai folosit efodul atunci când amaleciții nimiciseră Țiclagul. Purtarea efodului arăta disponibilitatea omului de a căuta voia lui Dumnezeu. David, prin purtarea efodului, arăta că își dorea călăuzirea lui Dumnezeu și că chiar era dispus s-o urmeze. Ai observat că de data aceasta când vine vorba de purtarea chivotului nu mai este vorba de ce îl transportau (boii), ci de cine („cei ce duceau chivotul”)? Ei erau dispuși să fie binecuvântați de prezența lui Dumnezeu, însă voiau să facă acest lucru potrivit voii Sale.

Iată câteva întrebări la care să meditezi astăzi: Cauți cu adevărat prezența lui Dumnezeu? Cum anume? Te bucuri de prezența Lui? Tânjești după ea?

Mai este o frumusețe pe care o văd în textul nostru, iar aceasta este bucuria oamenilor. Cu trei luni în urmă mulți dintre ei fuseseră martori la pedeapsa lui Dumnezeu în dreptul lui Uza. Însă acum, datorită faptului că făceau totul potrivit voii lui Dumnezeu, lucrul acesta i-a făcut pe toți să se bucure într-un mod extraordinar de prezența lui Dumnezeu.

Stoica Timotei