Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 28: când te bucuri de biruința Domnului și nu-ți atribui niciun merit

„Și David a luat toate oile și toți boii, și cei ce mânau turma aceasta și mergeau în fruntea ei ziceau: «Aceasta este prada lui David!» David a ajuns la cei două sute de oameni care fuseseră prea obosiți ca să mai meargă după el și pe care-i lăsase la pârâul Besor. Ei au ieșit înaintea lui David și înaintea poporului care era cu el. David s-a apropiat de ei și i-a întrebat de sănătate. Toți oamenii răi și de nimic dintre cei ce merseseră cu David au luat cuvântul și au zis: «Fiindcă n-au venit cu noi, să nu le dăm nimic din prada pe care am scăpat-o, ci doar să-și ia fiecare nevasta și copiii și să plece.» Dar David a zis: «Să nu faceți așa, fraților, cu ce ne-a dat Domnul, căci El ne-a păzit și a dat în mâinile noastre ceata care venise împotriva noastră. Și cine v-ar asculta în privința aceasta? Partea trebuie să fie aceeași atât pentru cel ce s-a pogorât pe câmpul de bătaie, cât și pentru cel ce a rămas la calabalâcuri; s-o împartă deopotrivă»” (1 Samuel 30:20-24).

Sunt mai multe lucruri importante pe care le putem observa în textul nostru de azi. Cred că deja în ultimele zile ne-am obișnuit cu contextul. Versetele de astăzi vin în continuarea celor de ieri. E în continuarea biruinței de care Dumnezeu le făcuse parte și îi ajutase să recupereze totul din mâna amaleciților.

Aceasta este scena: Dumnezeu îți dă o biruință, te bucuri de biruința pe care El ți-o oferă, însă la nivel practic uiți realmente că biruința n-a fost a ta. Așa au procedat și anumiți oameni care-l însoțiseră pe David. De fapt, ce observ aici este că nu doar ei aveau o perspectivă greșită. Cei care mânau turma de animale aveau și ei o perspectivă greșită, crezând că biruința a fost a lui David și, prin urmare, prada îi revenea în întregime lui. Oare chiar așa să fi stat lucrurile? Cei care au venit cu sugestia ca aceia care nu veniseră la luptă să nu primească nimic din prada de război sunt numiți oameni răi și de nimic. Interesantă și tristă descriere, nu-i așa? Totuși, ei sunt descriși astfel și din cauza sugestiei pe care au făcut-o.

Însă în meditația de astăzi încerc, așa cum am încercat și în celelalte, să extrag anumite lecții sau aplicații practice pentru noi. Ce putem învăța de aici? Oare nu cumva și noi avem o astfel de mentalitate ca a acelor oameni? Ne bucurăm de biruința pe care Dumnezeu ne-o dă, însă ne-o însușim numaidecât.

Unul dintre lucrurile care întunecă privirea omului este egoismul. Egoismul îl împiedică pe om să vadă nevoia și suferința celui de lângă el. Egoismul îl leagă pe om tot mai mult de acest pământ. Egoismul este adesea însoțit de laudă, ba chiar laudă de sine. Nu a fost cazul aici, însă principiul rămâne valabil. Apostolul Pavel trage un semnal de alarmă în această privință când întreabă: „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” (1 Corinteni 4:7).

Care este soluția împotriva egoismului? O perspectivă clară asupra lucrurilor. Pe de o parte erau oamenii care credeau că prada este a lui David, pe de altă parte era David, care era conștient și convins de purtarea de grijă a lui Dumnezeu și de biruința oferită de El. Atenție: Biruința Domnul O DĂ, deci este un DAR („a dat în mâinile noastre”)!

Cum stai la capitolul dărniciei? Ce fel de reacție ai atunci când vezi nevoile celor din jurul tău? Ca să poți întinde din toată inima o mână de ajutor trebuie ca mai întâi să conștientizezi că nimic din ceea ce ai nu-ți aparține și că tot ce ai este din partea lui Dumnezeu.

Laudă-L, mulțumește-I și… dăruiește.

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.