Rugăciune pentru Misiune

Nigeria
Populația totală: 211.447.000
Populația creștină: 98.006.000
Religia principală: creștinism

De ce se află Nigeria în clasamentul World Watch List 2022?
Creștinii continuă să fie atacați cu brutalitate și fără deosebire în nordul Nigeriei, în consecință Nigeria a urcat în clasamentul World Watch List. Violența a continuat cu aceeași înverșunare – Nigeria fiind unul din puținele locuri din lume în care restricțiile de călătorie cauzate de Covid-19 și carantină au avut un impact minim asupra numărului de atacuri împotriva creștinilor.

Cum este viața pentru creștini?
Persecuția în Nigeria este de o violență brutală.
În timp ce cetățenii din nordul Nigeriei sunt supuși amenințărilor și violenței, creștinii sunt adesea vizați datorită credinței lor – ISWAP și Boko Haram vor să elimine prezența creștină din Nigeria, iar militanți islamici fulani atacă în special satele creștine. Creștinii care se convertesc de la islam întâmpină de asemenea respingere din partea familiilor lor.

Cum ne putem uni în rugăciune cu frații și surorile noastre din Nigeria?
Ziua 1: Anul 2021 a fost dominat de rapoarte de creștere a ratei criminalității. Să cerem Domnului ca autoritățile locale și naționale să lucreze pentru a găsi soluții și a apăra justiția.
Ziua 2: Nivelul de traumă în rândul creștinilor atinge niveluri de criză pe măsură ce bărbații sunt uciși, femeile sunt răpite și violate, iar tinerii sunt lăsați în deznădejde cu privire la viitorul lor. Domnul să aducă vindecare și speranță.
Ziua 3: Să ne rugăm ca activitatea organizațiilor creștine care oferă consiliere și ajutorare să aducă rod.
Ziua 4: Domnul să schimbe inimile grupărilor militante care atacă creștinii din Nigeria pentru că numai El poate să o facă.
Ziua 5: Scopul Vrăjmașului este să slăbească Biserica prin atacuri repetate. Domnul să întărească credința creștinilor nigerieni!
Ziua 6: Domnul să fie cu creștinii care au fost răpiți. Rugați-vă pentru eliberarea lor și pentru rănile lor.
Ziua 7: Să ne rugăm pentru creștinii care își refac viețile după un atac, Dumnezeu să-i conștientizeze că sunt parte din Familia Sa.

https://www.facebook.com/1455381658103688/posts/2823126244662549/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.