E totul Doamne-n mâna Ta

E totul Doamne-n mâna Ta
Prezentul,cât și viitorul
Și numai Tu le poți schimba
Căci Tu ești Doamne, Creatorul

Tot ce se-ntâmplă-i voia Ta
Și ochiul Tău mereu veghează
Doar Tu poți binecuvânta
Și în pustie face oază

Când îți deschizi Tu inima
Orice făptură se adapă
Căci numai Tu poți Doamne da
Și pâine și izvor de apă

Ce-a fost, cu toții am văzut
Ce va mai fi,știi Tu Stăpâne
Noi știm doar că,Tu ne ești scut
Și vom fi apărați de Tine

Cât timp destinu-acestei lumi
Se află doar în mâna Ta
Noi credem că Tu ne îndrumi
Și izbăvire vom avea

E drept că ne îngrijorăm
Văzând ce se întâmplă-n lume
Și-ades ne și înspăimântăm
Dar ne-ncredem în-al Tău Nume

– Amin –

Puiu Chibici

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la E totul Doamne-n mâna Ta

  1. A republicat asta pe Dumnezeu e în control.

    Apreciază

Comentariile sunt închise.