Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 26: când Dumnezeu te zdrobește ca să te aducă înapoi din rătăcirea ta

„David și oamenii lui au ajuns în cetate și iată că era arsă; și nevestele, fiii și fiicele lor fuseseră luați prinși. Atunci, David și poporul care era cu el au ridicat glasul și au plâns până n-au mai putut plânge. Cele două neveste ale lui David: Ahinoam din Izreel și Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal, fuseseră luate și ele. David a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți în suflet, fiecare din pricina fiilor și fetelor lui. Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui” (1 Samuel 30:4-6).

Se întâmplă în viață să accepți un compromis ca să-ți ușurezi un anumit aspect al vieții sau pur și simplu se întâmplă să nu te mai încrezi în puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu și să acționezi potrivit felului în care crezi tu că este cel mai bine pentru tine. În felul acesta, încet, încet ajungi să te rătăcești și să te îndepărtezi de Dumnezeu. La fel a făcut și David până ce Dumnezeu a intervenit. Dumnezeu nu l-a lăsat să meargă la luptă împotriva fraților săi evrei, deoarece în acea luptă Saul și Ionatan urmau să moară. Așa că David, împreună cu cei șase sute de bărbați care-l însoțeau, se întorcea spre Țiclag, cetatea care îi fusese dată ca să locuiască în ea. Însă, ce să vezi?! Stupoare! Panică! Groază! Pe măsură ce se apropia de Țiclag, putea observa fum ridicându-se la cer, și cu cât era tot mai aproape suspiciunile cele mai îngrozitoare se adeveriră: Țiclagul fusese prădat și nu mai era absolut nimic acolo.

Lucrul acesta l-a zdrobit grozav de mult pe David. Și nu doar pe el, ci și pe cei șase sute de bărbați. Să nu uităm, David căutase să-și scape viața din mâna lui Saul. De asta se afla la Țiclag. Acum însă ajunse într-un moment în care a plâns întruna până ce nu mai putea plânge. I s-au consumat toate lacrimile. Ce durere imensă! Atât pentru David, cât și pentru ceilalți oameni! Și, ca și cum durerea aceasta nu era de ajuns, în acele momente oamenii care luptaseră cot la cot cu el, care-l apăraseră până atunci, căutau acum să-i ia viața. Iată într-un fel comicul situației: David s-a îndepărtat cât a putut de mult de cel care căuta să-i ia viața și acum a ajuns să aibă în jurul lui șase sute de bărbați care voiau să-i ia viața!

Însă aceasta este zdrobirea pe care Dumnezeu a vrut s-o aducă în viața lui David. De ce? Deoarece în urma ei, David avea să ajungă un om schimbat. Cum? Pierduse totul, iar oamenii căutau să-l omoare, însă el n-a deznădăjduit, n-a căzut pradă depresiei, ci s-a îmbărbătat. Cum? Pe puterile lui? Tocmai plânsese până n-a mai putut plânge. Psihic, emoțional și fizic era cu puterile la pământ. Cum s-a îmbărbătat totuși el? S-a sprijinit pe Domnul, Dumnezeul lui.

Ce minunat și grăitor este textul acesta pentru noi, astăzi! Să te încrezi și să te sprijini pe Domnul, indiferent de cât de mare este durerea și suferința prin care treci! Aceasta este grozăvia harului lui Dumnezeu. El nu disprețuiește o inimă zdrobită și mâhnită!

Ce e de făcut când problemele par că se înmulțesc tot mai mult și devin tot mai mari? Ce e de făcut atunci când îngrijorările cresc peste măsură de mult? Ce este de făcut atunci când cădem pradă descurajării? Cuvintele apostolului Petru, cuvinte cu care aș vrea să închei meditația de astăzi, ne oferă răspuns la aceste întrebări: „Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuși îngrijește de voi” (1 Petru 5:7).

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.