A început olarul, încet și blând lucrarea
Și-a terminat, privind făptura aceea
Un chip de lut,un înger fără aripi
Și Creatorul spuse:azi am făcut femeia.

E firavă, plăpândă și totuși mută munții
Pe umeri să ducă, o lume întreagă poate
Să ierte, să mustre,să învețe, să aline
Și am pus în ea atâta bunătate.

I-am dăruit atâta întelepciune,
Și un crâmpei de cer, mereu ea poartă
Să poată oferi nestingherit iubire,
Și în necaz să cânte. Să plângă niciodată.

Să uite a ei durere, când altul cere milă
De are vreo tristețe,un zâmbet i-o ascunde
Să fie mângâiere, când inima ei plânge
Și peste valul vremi, mereu să fie punte.

Și mai târziu, prin grele suferințe
Ce a trecut, dar n-a luat in seamă
Atâtea grijuri și dureri uitate
Femeia a ajuns să fie mamă.

Din Cerul Său coboară, adesea Creatorul
S-o poarte pe-a Lui brațe,când greu a ostenit
Sunt nopți neadormite sau zile făr’ odihnă,
Putere-i dăruiește,când greu s-a prăbușit.

Un înger fără aripi,un suflet,o femeie!
Trăiește cu iubire,cu dor.Mereu cu teamă
Împarte bucuria, alungă supărarea
E totul…e deajuns să fie mamă!

D B.