RUGĂ DE DIMINEAȚĂ



Doamne,
Dacă am căpătat trecere înaintea Ta,
Nu ne lepăda, nu ne lăsa
Cu inimile sloi,
Cum că acest război,
E doar la alții și nu la noi!

De asemenea, nu ne lăsa să vedem,
Doar refugiați,
Noi toți suntem frați,
Chiar și cei de pe strada mea se tem
Că n-au pe masă decât o pâine cu gem!

Se cutremură pământul,
Iar vântul,
Parcă bate a crivăț de iarnă plină,
Nu de primăvară senină,
Lasă soarele să-l îmblânzească,
Ca mamele și copiii ce stau la graniță,
Să mai trăiască!

Ajută-ne să vedem, că mama Rusia,
Nu își apără glia,
Ci interesele, cum fac și americanii,
Cheltuie banii,
Ca să reconstruiască cu alți bani,
În câțiva ani!

Ce absurd să crezi că e vreo legătură,
Între Putin plin de ură,
Și Ceaikovsky din cultură,
Între oligarhii dornici de război
Și Lev Tolstoi!

Slava Ucraina, se strigă mereu,
Din inimi cu frică de Dumnezeu!
Dar cel mai interesant,
E că nimeni nu mai e recalcitrant,
Pentru certificatul verde,
Brusc viața nu și-o mai pierde!

Acum putem protesta în stradă,
Și la tv lumea să ne vadă,
Câ suntem cetățeni cu empatie,
Ce joc meschin, ce grozăvie!

Doamne, ne rugăm pentru pace pe acest pământ,
Dă-ne discernământ,
Ai milă, Doamne, de noi,
Și oprește, Te rugăm, acest război!

CPD 6 martie 2022

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.