Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 16: când ești în pustie și ți se aduce aminte de făgăduința lui Dumnezeu

„David, văzând că Saul a pornit să-i ia viața, a stat în pustia Zif, în pădure. Atunci, Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat și s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu și i-a zis: «Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel și eu voi fi al doilea după tine; tatăl meu Saul știe și el bine lucrul acesta»” (1 Samuel 23:15-17).

În viața de credință apare uneori și îndoiala. De regulă, aceasta apare în vremurile tulburi ale vieții, când trecem prin suferințe mari care par că s-au lipit de viața noastră și pur și simplu nu mai putem scăpa de ele. Recent l-am văzut pe David prin stânci (peșteră), iar astăzi îl vedem în pustie. N-ar exista culmi dacă n-ar fi văi. Viața e compusă atât din binecuvântări, cât și din încercări. În astfel de situații cred că fiecare dintre noi ar trebui să aibă perspectiva echilibrată pe care a avut-o Iov când a spus: „Ce! Primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?” (vezi Iov 2:10). Iar răul pe care Iov îl accepta nu era ceva ușor!

Îndoiala își are loc și e de folos în viața creștinului dacă, în urma ei, credinciosul ajunge să fie și mai încredințat de promisiunile și caracterul lui Dumnezeu. Dacă te lupți cu îndoiala în ceea ce privește anumite atribute ale lui Dumnezeu (spre exemplu, credincioșia, blândețea, bunătatea, dragostea Lui), vreau să știi că nu ești singurul. Mulți dintre înaintașii credinței noastre (eu aș îndrăzni să spun că toți dintre ei!) au trecut prin îndoieli. Îți aduci aminte de cel mai mare om născut din femeie? A fost aruncat în temniță și, acolo, fiind doar el cu sine însuși, prin mintea lui i-au trecut o mulțime de întrebări. Aceste întrebări, deoarece n-avea răspuns la ele, au început treptat să se transforme în îndoieli. Ce-mi place grozav de mult din toată relatarea biblică este faptul că Domnul Isus nu are niciun cuvânt de mustrare cu privire la îndoiala lui Ioan, ci îl anunță de lucrurile care se întâmplau prin ceea ce făcea: bolnavii erau vindecați, morții înviau și săracilor li se propovăduia Evanghelia. Lucrul acesta i-a fost de ajuns lui Ioan să audă ca să-și ducă credința până la capăt.

În textul nostru de astăzi, când Ionatan vine la David are un scop pe care și l-a dus la îndeplinire. Care a fost acela? Privește la finalul versetului 16: „El i-a întărit încrederea în Dumnezeu.” Ce lucru deosebit! La astfel de lucruri sunt îndemnați și credincioșii. Să se îndemne unii pe alții la dragoste și la fapte bune! Să se ridice unii pe alții! Să se încurajeze unii pe alții!

Însă întrebarea este cum se poate realiza acest lucru. De ce este important acest aspect? Deoarece sunt mulți credincioși (unii dintre ei chiar bine intenționați) care, încercând să încurajeze, fac mai mult rău decât bine. Citeam zilele trecute un gând care spunea că oamenii cel mai mult pot doar să te încurajeze, însă Dumnezeu este Acela care te ridică și-ți dă putere să mergi mai departe. Dar ce pot oamenii să te încurajeze? Să privești la Domnul și să te încrezi în promisiunile Lui, în caracterul Lui. Exact acest lucru l-a făcut Ionatan față de David. I-a readus aminte de făgăduința lui Dumnezeu față de el. Cu toate că era în pustie, fugea ca să-și scape viața, făgăduința că într-o zi va deveni conducător al Israelului răsuna cu putere.

O promisiune nu este mai mare decât cel care o rostește. Adică, parametrii unei promisiuni țin de limitele sau capacitățile celui care o rostește. Ținând cont de acest lucru, gândește-te ce har și ce binecuvântare e ca Dumnezeu să-ți rostească o făgăduință! Cel Preaînalt, Cel Atotputernic, Cel veșnic și desăvârșit să-ți promită ceva! Cu siguranță că Se va ține de făgăduința Lui!

Închei meditația de astăzi cu o rugăciune adresată de Pavel pentru creștinii din Tesalonic, rugăciune care este însoțită de o făgăduință: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Cel ce v-a chemat este credincios și va face lucrul acesta” (1 Tesaloniceni 5:24).

Glorie Lui!

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.