Domnul este Păstorul meu – Studiu de caz 15: când deși ești prigonit de cei din neamul tău, nu uiți cine îți sunt adevărații dușmani

„Au venit și au spus lui David: «Iată că filistenii au început lupta împotriva Cheilei și au jefuit ariile.» David a întrebat pe Domnul și a zis: «Să mă duc și să bat pe filistenii aceștia?» Și Domnul i-a răspuns: «Du-te, bate pe filisteni și izbăvește Cheila»” (1 Samuel 23:1, 2).

Nici că se putea o durere mai mare pentru David în astfel de momente. Cu ceva vreme în urmă ai primit ajutor din partea unor oameni ai lui Dumnezeu, în frunte cu Ahimelec, iar acum primești știrea că toți oamenii care îți întinseseră o mână de ajutor au fost trecuți prin ascuțișul sabiei: bărbați, femei, copii și prunci – toți au trecut prin ascuțișul sabiei de mânia împăratului nebun care caută să-ți ia viața!

Însă, cu toate că durerea era mare și probabil și tulburarea pe măsură, David nu pierde din vedere cine era adevăratul dușman. El a aflat că filistenii începuseră lupta împotriva cetății unor evrei și are pe inimă să meargă și să le vină în ajutor.

Lucrul frumos pe care îl putem observa la David este că el căuta călăuzirea lui Dumnezeu în deciziile pe care le avea de luat și, după ce Domnul îi spunea ce anume trebuia să facă, el se supunea voii lui Dumnezeu. David căuta cu tot dinadinsul să-I fie pe plac lui Dumnezeu și să acționeze potrivit voii Sale.

Pe de altă parte, în acest eveniment întâlnim elementul surpriză. Îl vedem pe Saul care a auzit de faptul că David era la Cheila și care, în loc să exclame laude la adresa lui Dumnezeu că David i-a salvat pe oamenii de acolo de filisteni, rostește următoarea concluzie de-a dreptul șocantă: „Dumnezeu îl dă [pe David] în mâinile mele, căci a venit și s-a închis într-o cetate cu porți și zăvoare” (vezi 1 Samuel 23:7).

Revenim la David: el se bucura de biruința pe care Dumnezeu i-o dăduse împotriva dușmanilor filisteni când, pe neașteptate, se apropiau alți dușmani, conduși de nimeni altul decât împăratul Saul. Din nou, David caută și de data aceasta călăuzirea Domnului. Fuge și își continuă viața, de data aceasta însoțit de aproape șase sute de oameni, prin pustie, prin locuri întărite și prin munți.

Relatarea acestui eveniment încheie tot cu Saul, despre care ni se spune că mereu îl căuta pe David, însă Dumnezeu nu l-a dat în mâinile lui. Ce?! Puțin mai devreme Saul exclamase că Domnul i-l dă în mâini pe David. S-a înșelat. David era în mâinile Domnului.

De aici învăț și principiul pe care aș vrea să-l accentuez în meditația de astăzi: oricât de mult ești ocărât, călcat în picioare, batjocorit de către frații tăi de credință, nu uita că lupta ta nu e cu ei. David n-a uitat niciodată acest lucru. Mai mult, el caută mereu călăuzirea Domnului. Dacă vei face acest lucru cu dorința sinceră de a și urma călăuzirea Lui, El cu siguranță te va ține în mâna Lui. Și, așa cum și pe David nu l-a dat în mâinile lui Saul, nici pe tine n-o să te lase în mâinile vrăjmașului sufletului nostru.

Ne poate oare despărți cineva sau ceva de dragostea lui Dumnezeu pe care o vedem în Domnul Isus? Cu siguranță, nu! Să rămânem ancorați în acest adevăr și să trăim în realitatea lui!

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.