Doi ani de epidemie planetară. Mult. Ceva ce n-am mai trăit. Cu infectări, tratamente discutabile și nenumărați morți. Suntem ca după un greu travaliu…încă suferim. Cât va mai dura? Nu știm. Doar Dumnezeu are agenda și nu ne-a împărtășit-o în detalii.

Constatăm că ne-am schimbat, destul de mult. Nu doar simpla scurgere a timpului ne-a adus aici, ci toate formele de supliciu prin care am trecut, parcă au făcut din noi alți oameni. Ne-am încărcat cu suspiciuni, întrebăm și când trebuie să răspundem. Chiar și ce-i clar devine asiduu cercetat. Suntem fricoși, poate pe drept și adesea justificat. Temerile însă sunt noi, neavute până mai ieri. Ne temem de noi, chiar de propria noastră tămăduire venită prin alții. Ne e frică de viitor, de ce va fi cu copiii noștri. Am ajuns, poate, chiar în zona necredinței și a neîncrederii în Dumnezeu. Fața Lui ar trebui să o căutăm mai mult decât până acum, în schimb, tot mai puțini, tot mai slabi, tot mai reci. S-a dus, în multe cazuri, speranța. Întreabă unul și altul…„Nu ne mai aude Dumnezeu?” sau „De ce nu intervine imediat?”

Noi ne-am schimbat, fără să realizăm, fără să ne dăm seama, fără să simțim. Dumnezeu e același! E tot acolo unde a fost dintotdeauna, pe tron, în control. La cârma istoriei și a timpului.

Mâ gândesc la o schimbare pe care să o vrem! De care să fim conștienți, implicați activ, ceva ce ar trebui să ne dorim după toate cele prin care am trecut și încă trecem. Ceva ce să ne ajute, să ne definească mai mult ca oameni care au un Creator. Acea schimbare prin care să fim poziționați drept înaintea Lui.

La ce mă gândesc? De trăiesc cu multe îngrijorări, întrebări și temeri să mă debarasez de ele. Să I le spun lui Dumnezeu printr-o rugăciune simplă. El a promis că mi le ia. Îmi va fi mult mai ușor. Așa mă schimb! Te simți adesea gol și rece ca sloiul? Nu te mai motivează nimic? Uită-te la tine prin ochii Creatorului. El întotdeauna te-a văzut prețios și în stare de nenumărate utilități. Dă-ți valoarea care ți-a fost dată. Așa te schimbi! Ne lovim de letargie spirituală când, de fapt, ar trebui să fim departe? Nu ne mai place nici de El, nici de Casa Lui, nici de oamenii Lui, nici de bucuriile Lui, nici de cuvintele Lui? Să luăm în seamă miile de binecuvântări și să nu le disprețuim. Că le avem nu e merit, ci e dar. Să putem aprecia și mulțumi de la mic la mare, de la puțin la mult, de la material la spiritual. Așa ne schimbăm!

Ce-ați zice dacă am schimba titlul, poate și viața…Ne-am schimbat c-am vrut!

Cocîrțeu