Din copilăria-mi tristă
Până-n ceasul cel prezent,
Numai Tu m-ai mângâiat
Și m-ai strâns cu drag la piept.

Numai Tu mi-ai fost Isuse
Prietenul cel credincios,
Ce Te-ai aplecat spre mine
Ca să mă ridici de jos.

Stau și-mi număr anii vieții
Iar ochii îmi lăcrimează,
Când văd brațul Tău de tată
Cum mă binecuvântează!

De departe-mi văd ființa
Cei ce-mi judecă trăirea,
Dar n-au ochi să îmi observe
Lipsa și nenorocirea.

Din acest motiv sunt astăzi
Foarte degajat de lume,
Căci nu-mi pasă ce spun ei
Cât s-ascult Doamne, de Tine!

Tu ești Cel ce mă aude
Chiar și-n taină când suspin,
Căci prin Duhul Tău Cel Sfânt
Mi-aduci pace, pe deplin!

Când nevoile-mi sunt mari
Nu cerșesc la porți străine,
Nici la frați-mi de credință
Ci mă rog strigând spre Tine.

Mă înclin cu mulțumire
Înaintea feței Tale,
Scumpul meu Mântuitor
Să-Ți cânt: glorii, osanale!

Chiar acum spre dimineață
Pe când lumea dormitează,
Duhul meu Te laudă Tată
Și Te binecuvântează!

Te aștept cu nerăbdare
Să mă iei pe veci la Tine,
Unde n-am să mai port boli
Și dureri ascunse-n mine.

Autor: Daniel Hîrtie