POVESTE CU TÂLC!


Latif era cel mai sărac cerșetor din sat.
În fiecare noapte dormea pe holul unei alte case,
în fața pieței centrale a orașului.
În fiecare zi se întindea sub un copac diferit,
cu mâna întinsă și privirea pierdută în gânduri.
În fiecare după-amiază am mâncat pomană sau cruste
și s-a apropiat de el o persoană caritabilă.

Cu toate acestea, în ciuda aspectului său și a modului în care își petrece zilele,
Latif a fost considerat de toți, cel mai înțelept om din oraș,
poate nu atât pentru inteligența lui,
dar pentru tot ce trăise.

Intr-o dimineata insorita, regele insusi isi face aparitia in piata din centrul satului. Se plimba printre tarabele cu fructe și lucruri ieftine, fara sa cumpere nimic.
Distrat, glumind pe seama comerciantilor si a cumparatorilor, regele fu cat pe ce sa dea peste Latif, care motaia intr-un loc la umbra.
Cineva, i-a soptit ca se afla in fata celui mai sarac dintre supusii sai dar totodata celui mai respectat om de cei din sat, pentru intelepciunea lui.
Amuzat, regele s-a apropiat de cersetor si i-a zis:
– Daca-mi raspunzi la o intrebare iti dau aceasta moneda de aur.
Latif s-a uitat la rege si la moneda pe care i-o flutura prin fata, aproape dispretuitor, apoi i-a raspuns:
– Îți poți păstra moneda. Pentru ce as vrea-o eu?
Care este intrebarea ta?

Și regele a fost provocat de răspuns
și în loc de o întrebare banală,
a fost trimis cu o întrebare care îl tulburase de zile întregi
și nu s-a putut rezolva.
O problemă de bunuri și resurse
că analiștii săi nu reușiseră să rezolve.

Răspunsul Latif a fost corect și creativ.

Regele a fost surprins; și-a lăsat moneda la picioarele cerșetorului
și și-a continuat drumul prin piață, meditând la ce s-a întâmplat.

A doua zi regele a apărut din nou pe piață.
El nu mai umbla printre negustori,
S-a dus direct la locul unde se odihnea Latif, de data aceasta sub o plantație de măslini.
Din nou regele a pus o întrebare și din nou Latif
a răspuns repede și cu înțelepciune.
Suveranul a fost din nou surprins de o asemenea luciditate.
Smerit și-a scos sandalele
și s-a așezat pe pământ în fața lui Latif.
-Latif, am nevoie de tine – a spus el. – Sunt copleșit de decizii
că trebuie să iau ca rege. Nu vreau să-mi fac rău oamenilor
și nici să nu fiu un rău suveran. Vă rog să veniți la palat
și fii sfătuitorul meu. Îți promit că nu îți va lipsi nimic,
că vei fi respectat și că poți pleca oricând vrei … te rog.

Din compasiune, serviciu sau surpriză, faptul este că Latif,
După ce s-a gândit câteva minute, a acceptat propunerea regelui.

În aceeași după-amiază, Latif a ajuns la palat,
unde i s-a repartizat imediat o cameră luxoasă
abia la două sute de metri de dormitorul regal.

În cameră, îl aștepta o cadă cu esențe și apă caldă.
În următoarele săptămâni consultările regelui
au devenit obișnuințe.

În fiecare zi, dimineața și după-amiaza, monarhul trimitea după noul său consilier
să-l consulte cu privire la problemele regatului,
despre propria viață sau despre îndoielile sale spirituale.

Latif a răspuns întotdeauna cu claritate și precizie.

Noul venit a devenit interlocutorul preferat al regelui.
După trei luni de ședere nu a existat nicio măsură,
hotărâre sau hotărâre că monarhul nu s-a consultat cu prețiosul său consilier.

Evident, acest lucru a declanșat gelozia tuturor curtenilor
care a văzut la cerșetor-consultant o amenințare
pentru propria influență și în detrimentul intereselor lor materiale.

Într-o zi, toți ceilalți consilieri i-au cerut regelui audiență.
I-au spus foarte circumspect și grav.
– Prietenul tău Latif, așa cum îl spui, intenționează să te răstoarne.

– Nu se poate – a spus regele – nu cred.

– Poți confirma cu ochii tăi – au spus toți –
În fiecare seară, cam la ora cinci, Latif se strecoară afară din palat
spre aripa de sud și într-o cameră ascunsă se întâlnește în secret,
nu știm cu cine.
L-am întrebat unde a mers câteva după-amiezile acelea
și a răspuns evaziv.
Această atitudine a ajuns să ne alerteze asupra conspirației sale.

Regele a fost dezamăgit și rănit. A trebuit să confirme acele versiuni.

În acea după-amiază, la cinci, aștepta ascuns la colțul unei scări.
De acolo a văzut cum, într-adevăr, Latif a venit la ușă,
Se uită lateral și cu cheia care îi atârna de gât
El deschidea ușa de lemn și se strecura
furiș în cameră.

– Ai vazut? – au strigat curtenii – Ai văzut?

Urmat de garda sa personală, monarhul a bătut la ușă.

– OMS? – a spus Latif din interior.

– Sunt eu, regele – a spus suveranul – Deschide-mi ușa.

Latif deschise ușa.
Nimeni nu era acolo în afară de Latif.
Fără ușă, fără fereastră, fără ușă secretă,
fără mobilier care să ascundă pe cineva.

Pe podea era doar o farfurie de lemn uzată,
într-un colț un baston și în centrul piesei
un halat firesc atârnat de un cârlig din tavan.

– Conspirați împotriva mea Latif? L-a întrebat regele.

– Cum crezi, Majestate? – a răspuns Latif –
În nici un caz, de ce aș face-o?

– Dar vii aici în fiecare după-amiază în secret.
Ce cauți dacă nu vezi pe nimeni?
De ce vii pe ascuns la această cameră?

Latif zâmbi și se apropie de halatul rupt
atârnând de tavan. A mângâiat-o și i-a spus regelui:

– Cu doar șase luni în urmă, când am ajuns, singurul lucru pe care îl aveam
Eu erau această tunică și această farfurie și acest băț de lemn – a spus Latif –
Acum mă simt atât de confortabil în hainele pe care le port,
într-un pat atât de confortabil în care dorm,
respectul pe care mi-l oferi este atât de măgulitor
și atât de fascinantă puterea pe care ți-o dă locul meu …
că vin în fiecare zi ca să fiu sigur că nu uit
de cine sunt și de unde am venit.

Autor: Jorge Bucay!