Ei n-au putut… Dar noi?

Lipsa puterii noastre spirituale îl poate face pe omul neregenerat să-și pună semne de întrebare cu privire la puterea lui Dumnezeu.

Acesta este gândul care mă urmărește încă de ieri. Pentru timpul de rugăciune am avut textul din Marcu 9:14-29. Expresia care m-a frământat grozav de mult este aceasta: „n-au putut”. Este vorba despre un tată disperat care avea un fiu stăpânit de un duh și care a venit la ucenicii Domnului pentru ajutor. Însă ei… „n-au putut”. Din cauza neputinței lor, tatăl acesta Îi spune Domnului Isus: „Dar dacă poți…” Cu alte cuvinte, el Îi spune Mântuitorului: „Ucenicii Tăi n-au avut putere, dar Tu ai?”

„[Ucenicii] n-au putut”

Însă Domnul a putut! Așa de mare Îi este puterea, că i Se adresează unui duh mut și surd și… ce să vezi? Cu toate că duhul era surd, el aude și cu toate că era mut, atunci când iese afară din băiatul respectiv, el țipă.

Ce se va spune despre noi?

  • Creștinii aceia au avut bolnavi printre ei, dar nu i-au vizitat.
  • Creștinii aceia au avut săraci printre ei, dar nu le-au întins o mână de ajutor.
  • Creștinii aceia au avut vecini care nu cunoșteau Evanghelia, dar nu le-au vestit-o.
  • Creștinii aceia au avut pe lângă ei oameni care umblau în întuneric, dar n-au fost o lumină pentru ei.

Marcu 9:14-29 ne vorbește despre eșecul ucenicilor, dar în același timp ne vorbește și despre puterea Domnului Isus.

Ce să fac ca să pot?

  • Să mă rog.
  • Să postesc.
  • Să fiu dependent de Dumnezeu și să-mi pun toată încrederea în El.
  • Să rămân în voia Lui cu întreaga mea ființă.

Doamne ajută! Doamne dă izbândă!

Ei n-au putut… Dar noi?

Stoica Timotei

https://www.facebook.com/613567278/posts/10159445846542279/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.