V O R B E

Au fost oameni pe care i-am rugat să mă ajute în lucruri mari sau mici și au făcut-o: unii cu drag, alții din obligație! Am bătut la ușa inimii la mulți oamenii: unii m-au primit, alții m-au ținut în prag, au fost și care nu mi-au mai deschis, nu mai aveam eu cu ce să îi ajut altă dată. Nu mai aveau timp pentru mine, mai târziu am realizat că ei de fapt nu au avut niciodată, totul a fost interes, ei nu și-au făcut timp niciodată pentru nimeni, dar… vorbeau așa frumos despre frățietate, prietenie, apropriere, mai ales atunci când predicau. Vine însă o zi când
înțelegi că doar la Dumnezeu, datorită Domnului Isus și prin Duhul Sfânt, te poți ruga la orice oră din zi sau noapte, folosind cuvinte sau doar tăcând, din vârful muntelui sau adâncul văii, surd sau orb, ciung sau olog, stăpân sau rob, împărat sau proletar… fiind pe deplin încredințat că ești primit, ascultat, înțeles! Și la vremea potrivită vei vedea rugăciunea ascultată, sau în timp, vei înțelege că într-un mod diferit, ai primit deja, sau vei primi ceva cu mult mai bun, de folos, binecuvântat! Dar este un drum lung și nu toți au răbdare să îl parcurgă!

https://www.facebook.com/100002428963291/posts/4664646283626291/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.