Un an al îndurării și iertării

Un an al îndurării și iertării
Un an de împliniri și bucurii
Un an al aplecării și-mpăcării
Să fie anul care va veni

Să fie vrem în anul care vine
Cu Tine Doamne un nou început
Cu mai puține lacrimi și suspine
Și-ngrijorări,ce-atâtea le-am avut

Să fie anul nou,anul speranței
Cu ploi de Har și raze aurii
Un an al păcii și-al toleranței
Cu flori și roade pline în câmpii

Am vrea în noul an,o transformare
Și-o înnoire-a minții tuturor
Și între oameni altă comportare
Și o schimbare-n bine-n viitor

Să fie un proces al conștiinței
Acuma la ștafeta dintre ani
Să-i dăm alt înțeles îngăduinței
Să strângem mâna vechilor dușmani

Să fie mai puține clipe-amare
Și mai puține zile cu dureri
Să fie Doamne-un an de vindecare
Cu Daruri și cu Sfinte mângâieri

Am vrea atâtea-n anul care vine
Și să ne dai,noi credem c-ai putea
De-aceea am venit Doamne la Tine
Dar totuși, facă-se doar voia Ta

– Amin –

Puiu Chibici

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Un an al îndurării și iertării

Comentariile sunt închise.