A fi este a învăța

dyo

Două paradigme clasice ale transmiterii adevărului pe lumea asta, care reflectă prin chiar relația dintre ele dificila misiune a fiecăruia dintre noi într-ale ucenicizării: una în care învățătorul se identifică atât de mult cu învățătura sa încât ucenicul nu poate ajunge la marea lecție fără a-l cunoaște personal pe cel ce i-o transmite și o alta în care învățătorul însuși este o călăuză – sau o fereastră, sugerează unii – spre un adevăr ce-i transcende ființa. Prima paradigmă poate fi regăsită într-o stare relativ nealterată, de pildă, în lumea filozofilor greci, iar apoi, pentru o vreme, în ucenicia creștină; a doua, se pare, e mai prezentă în Orientul îndepărtat, unde aflăm că un guru responsabil știe să-și debaraseze învățătura sa de ingerințe identitare, de eul său. În primul caz, oamenii sunt chemați să asimileze adevărul, în a doua să se lase pe ei înșiși asimilați de adevăr.

E ispititor a…

Vezi articolul original 447 de cuvinte mai mult

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.