Nu-ți pune ‘ncrederea în omul muritor

Nu-ți pune ‘ncrederea în omul muritor
Căci e înșelător și schimbător
Cât îi ești de folos…e numai promisiuni
Și jurăminte și chiar plecăciuni

Cât timp de tine poate să profite
Îți face complimente infinite
E gata chiar și mâna să-ți sărute
Și pare că mereu vrea să te-ajute

Renunță până și la demnitate
Și-n tot ce-i spui,îți dă mereu dreptate
Te laudă și te lingușește
De crezi că ești chiar prințul din poveste

Când și-a atins în fine scopul
Și i-a ieșit cum și-a dorit el jocul
Încet încet te părăsește
Și-o altă oportunitate își găsește

Ajunge chiar să nu te mai cunoască
Și plin de el, de sus să îți vorbească
Crezându-se cu mintea ascuțită
Și cu o perspectivă foarte strălucită

Așa e omul fără caracter
Fără de Dumnezeu și fără cer
Uită că i-ai fost sprijin în nevoi
Și-n loc de „multumesc”…te-mproașcă cu noroi

Uită că i-ai făcut cândva mult bine
Și-adesea te sacrificai pe tine
Când funcția deplin l-a copleșit
E mulțumit,că doar te-a folosit

Amice fii atent unde te-ai cocoțat
Căci scara nu e doar pentru urcat
Dă timpul înapoi și vezi ce-ai fost
Și cine ți-a dat pâine și-adăpost.

Puiu Chibici

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.