Mesajul pastorului Moise Ardelean, președintele CCP, din foaia de informare a Institutului Penticostal – luna decembrie.

Iubiți frați slujitori,

Institutul Teologic Penticostal este instituția de învățămant superior a Cultului Creștin Penticostal din România care pregătește slujitori pentru lucrarea Domnului. În această școală se pune accentul pe pregătirea biblică și teologică a studenților și pe creșterea lor spirituală.

Având în vedere importanța ITP pentru CCP, în aceste vremuri grele să susținem lucrarea de la Institut prin rugăciune și sprijin financiar.
Am dori ca lucrările de la noul campus, începute în anul 2018, să fie finalizate cât mai curând posibil. Să fim receptivi la toate solicitările care vor veni din partea conducerii ITP și din partea conducerii CCP, prin care ni se va cere sprijin pentru Institut, și să răspundem în funcție de posibilitățile pe care le avem.

Cu ocazia sărbătorii Nașterii Mântuitorului din anul acesta, doresc ca Dumnezeu să vă dea sănătate, pace, bucurie și speranță.

Domnul Isus Hristos, care a promis că va fi cu noi în toate zilele pană la sfârșitul veacului, să fie cu noi și în anul 2022, să ne dea din plinătatea Lui și har după har și să ne ajute să fim eficienți în lucrarea la care ne-a chemat.
Dumnezeu să binecuvânteze familiile noastre și bisericile din care facem parte și să ne ajute să ne pregătim pentru apropiata venire a Domnului Isus Hristos și plecarea noastră la Cer.

Pastor Moise Ardelean

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.