Tată , ne vorbește satul, că suntem plini de nevoi.
Lasă-i tata, să vorbească , grija noastră-o ducem noi!
Azi copii-au râs de mine, că sunt mic și pricăjit .
Tu zâmbește și îi iartă , ești de Dumnezeu iubit!
Dar am hainele-nvechite și mănânc pâinica goală .
Măi copile-i cea mai dulce, c-o mănânci la-nghesuială!
Și mai spun că n-avem lemne, pentru iarna ce-o să vie.
Dar avem copile dragă , suflet cald și bucurie. Că suntem cu toți la masă și zâmbim de sărbători , Și avem cât să ne-ajungă ! Ce ne trebuie comori? Crezi că cei ce au de toate, sunt mai fericiți cumva? Pot avea aur cât lumea, că tot nu s-or bucura. Dintr-un blid mâncăm cu toții , dormim toți într-o cămară , Ne-ncălzim unul pe altul, fericiți seară de seară Dumnezeu va avea grijă, de nevoi să ne ferească , Cea mai mare avuție-i mulțumirea sufletească !!! Și-ți mai dau un sfat, ascultă-l : nu te-nvenina cu gândul , Gura lumii totdeauna, o astupă doar, pământul !” Autor – Oana Adriana Alexandrescu
Ciprian I. Bârsan 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.