ÎNVĂȚ și mă las ÎNVĂȚAT

Cuget, mă întreb și mă las învățat acum în această vreme specială. Am înțeles că:

1. Indiferent de încercare, Dumnezeu are puterea de a SCHIMBA:
-Falimentul în Binecuvântare
-Tristețea în Bucurie
-Batjocura în Belșug

2. Indiferent de vremuri, Dumnezeu are SFINȚII Lui…
Ne asumăm trecutul, recunoaștem că uneori din neatenție, neveghere, neputință, acceptam compromisul. Știm ca în turmă sunt:
-lupi, mulți îmbrăcați în haine de oi. De fiecare dată mă întreb de unde haine? Este o întrebare la care încă nu am nici un răspuns, îl caut încă.
-,,frați” mincinoși, profitori, care caută câștigul, Biblia îi numește: „Sînt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă deabinele; nişte nori fără apă, mânați încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi nişte valuri înfuriate ale mării, cari îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunerecului pentru vecie.” (Iuda 13-14)
-mulți care vin alături de noi, dar nu sunt dintre ai noștrii
Dar am învățat că unde există fals, există și Adevăr!
-sfinți, oameni care fac cinste cerului! Oameni Adevărați, Puternici!

3. Indiferent de circumstanțe Dumnezeu ne cere STATORNICIE!
Rămân lângă Dumnezeu. Atașat de Trup, în Biserică.
Nu mă las clătinat! Nici de vești, nici de oameni, de nimic, de nimeni….

Acum sunt ÎNVIORAT. ÎNVINGĂTOR, ÎNVĂȚAT …
Doamne îți mulțumesc!

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.