Titu Ghejan, un creştin în calvarul temniţelor comuniste, la Adevăruri despre trecut

După cum spune Biblia, Dumnezeu a creat lumea, Dumnezeu o susţine, Dumnezeu o conduce. Lumea şi tot ce este pe ea, întregul Univers chiar”, a răspuns profesorul Titu Ghejan într-un interviu difuzat de Televiziunea Română în anul 1973. De la această declaraţie, un om a îndurat cu stoicism ani grei de persecuţii şi chiar de închisori comuniste. Povestea profesorului Ghejan o aflăm miercuri seară, de la ora 22.00, când echipa formată din realizatoarea Raluca Bibiri şi Raluca Rogojină – producător scoate la iveală noi „Adevăruri despre trecut”.

Profesor de matematică într-o şcoală de la sat, Titu Ghejan făcea parte din cultul adventiştilor de ziua a şaptea. Perseverenţa neabaterii de la principiile creştine ale bisericii sale i-a adus tânărului profesor de numai 24 de ani, în urma interviului acordat, multe greutăţi şi necazuri. Au urmat interogatorii, cercetări şi numeroase persecuţii. Deşi era un profesor apreciat de colegi şi iubit de elevi, a fost exclus din învăţământ, iar ulterior a suferit chiar ani grei de puşcărie.

Sursa: http://www.tvr.ro/despre-persecutiile-asupra-crestinilor-practicanti-la-adevaruri-despre-trecut_34118.html#view

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.