Sonet la izvorul iubirii

La moara lui Felix

Cu gândul ascuțit, făcut foreză,
Desferec bezne, cu un viu îndemn,
Să caut al iubirii vechi însemn
Pe-abruptele istoriei faleze.

Și-n tâmpla vremii răsărind solemn,
Văd, pe a veșniciilor simeză,
O palmă mare, grea cât o... geneză,
Făcând din pironirea morții semn.

Uimirea mea țintește crucea care,
Primind lumina slavei ca trofeu,
Cu roua pleoapei picură iertare.

Seninul cuibărit în duhul meu
Îmi dă răspuns la ampla-mi căutare:
Izvorul e aici, e... Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Siegen, 12 noiembrie 2021

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.