RECENZIE

Motivația de a vă prezenta cum am publicat cartea Prima ta clipă după moarte de Erwin W. Lutzer este dată și de situația actuală, când numărul celor plecați dintre noi se mărește tot mai mult. În săptămâna pe care tocmai o încheiem, am condus pe ultimul mult doi oameni dragi: pe Maria Floruț, profesoara de limba română din clasele a VII-a și a VIII-a, și pe Vasile Ușvat, un prieten drag din Oradea. Cartea Prima ta clipă după moarte a fost citită de doamna Silvia-Mihaela Georgescu, care tocmai își pierduse soțul. Cartea i-a adus multă mângâiere și alinare. I-a sugerat doamnei Jeni Roșianu de la editura Samuel să o publice în limba română. După un schimb de mesaje cu cei de la Moody Publishers, au aflat că drepturile pentru carte erau deja contractate de Casa Cărții, și așa traducerea a ajuns la noi. De la publicarea ei în 2006, cartea a fost apreciată, drept pentru care o avem încă în listele noastre. De asemenea, din mai multe mărturii de la cititori am aflat că multor persoane care pierduseră pe cineva drag, cartea le-a fost de ajutor. M-aș bucura ca în aceste vremuri dificile pe care le trăim, cartea să fie de ajutor cuiva. Le mulțumesc pe această cale doamnelor Silvia-Mihaela Georgescu și Jeni Roșianu care ne-au facilitat publicarea cărții în limba română!

Sursa: https://www.facebook.com/1447841091/posts/10221618771005751/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.