Nobletea suferintei –


„Într-o seară, soţul meu se întoarse de la o strângere frăţească ţinută la Misiunea Bisericii Anglicane către Evrei. Mi-a luat mâna într-a lui şi mi-a mărturisit că în acea seară „şi-a predat inima lui Cristos” şi că, în curând, se va duce să primească botezul. Vestea aceasta mi-a zdrobit inima. Era prea greu de suportat. M-am închis singură în odaia mea nemaivrând să văd pe nimeni şi am luat următoarea hotărâre: dacă
soţul meu se botează eu mă sinucid. Şi când a sosit ziua de care mă temeam atât, iar Richard a plecat să-şi înfăptuiască planul, m-am aruncat pe podea, plângând în hohote. Simţeam că totul se năruie în jurul meu. În disperarea mea, am strigat deodată printre suspine: „Isuse, eu nu pot să Te primesc, şi nu vreau ca soţul meu să-Ti aparţină. Oh, nu mai pot suporta viaţa aceasta…” Un tremur m-a cuprins însa deodată la auzul propriilor mele cuvinte. Eu am fost cea care le-a rostit? Am rămas aşa pe podea, plângând vreme îndelungată. Apoi, încetul cu încetul o linişte ciudată s-a aşternut în sufletul meu pe nesimţite. Ceva se schimbase în mine. Dorinţa de a trăi îmi revenise. Iar când se întoarse Richard din oraşul din provincie unde fusese botezat, l-am primit cu flori la gară. Era atât de fericit cum nu-l văzusem niciodată. Am stat de vorba până târziu despre evenimentele de peste zi. Toată rezistenţa mea de până atunci se topise şi acceptam noua situaţie cu un calm pe care nu mi-l puteam explica.”

Sabina Wurmbrand ( Romanian)

https://www.facebook.com/RichardWurmbrand/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.