Pastor din Uganda ucis pentru că l-a proclamat pe Hristos musulmanilor

Doi bărbați din estul Ugandei au fost acuzați de crimă împotriva unui evanghelist pe care suspecții l-au hărțuit și amenințat pentru acuzația de a fi propovăduit credința în Hristos musulmanilor.

Pastorul Barnabas Musana, din Biserica lui Hristos din satul Namakoko B, fusese trimis de către biserica din care făcea parte să conducă o altă biserică în satul apropiat, Namwenda; musulmanii din ambele sate erau foarte supărați de acțiunile sale evanghelistice.

Pastorul Simon Okot de la organizația „Viața lui Dumnezeu” , din satul Namwenda a spus că pastorul Musana a atras mânia musulmanilor din zonă, deoarece organiza multe evenimente evanghelistice și dezbateri publice între creștinism și islam.

„În februarie 2020, musulmanii s-au înfuriat când pastorul Musana a afirmat că Isus este Fiul lui Dumnezeu și, prin urmare, este mai mare decât profetul Mahomed”, a spus pastorul Okot pentru Morning Star News. „Musulmanii au început să facă gălăgie, iar membrii bisericii l-au luat și adăpostit înainte ca musulmanii furioși să poată lansa un atac. De atunci, a început să primească constant mesaje de amenințare că trebuie să părăsească zona.”

Pastorul Musana a abandonat evenimentele și dezbaterile evanghelistice și a început în schimb să instruiască evangheliștii, învățându-i cum să facă vizite la oameni acasă, astfel că în șase luni 15 musulmani au venit la credința în Hristos.

„Acest lucru i-a mâniat și mai mult pe musulmani și i s-a dat încă un avertisment pentru a părăsi zona. Musana era înzestrat și cu un dar miraculos de vindecare. În fiecare seară, se ruga pentru suferințele oamenilor și mulți se vindecau. Au fost și musulmani care îl vizitau în secret pentru a primi rugăciune și unii dintre ei s-au convertit la creștinism și participau la adunările bisericii în secret.”

Ca urmare a conversiilor, în iunie, musulmanii au început să hărțuiască și biserica pastorului Okot din satul Namwenda.

„De câte ori mă întâlneau mergând la biserică, unii îmi strigau : ‘Kafir!’ (necredincios) și de câteva ori au trimis copii să arunce cu pietre pe acoperișul bisericii pentru a întrerupe slujba”, a spus pastorul Okot.

Până la sfârșitul lunii iulie, musulmanii din zonă au început, de asemenea, să amenințe membrii familiei pastorului Musana, a spus pastorul Okot.

„Musulmanii au început să împrăștie tot felul de vorbe urâte despre el, soția lui și cei doi copii ai lor, iar noaptea aruncau cu pietre pe acoperișul lui”, a spus pastorul Okot. „Unul dintre cei care avea să fie ucigașul pastorului Musana, Faluku Gaju, a spus chiar că, dacă l-ar ucide, atunci Allah îl va răsplăti cu Jannah (grădina Paradisului) aflată într-un loc numit Firdausi (cel mai înalt nivel al Cerului), unde se află și profetul.”

Pentru a limita riscurile, liderii bisericii l-au sfătuit pe pastorul Musana să-și reducă eforturile de evanghelizare și să înceapă o mică afacere de pescuit, conform pastorului Okot. Tot el a aranjat ca peștele prins de pastorul Musana să fie vândut printr-o femeie de afaceri din zonă.

Pe 12 septembrie, la ora 7 dimineața, un vecin al pastorului Musana l-a văzut pe evanghelist mergând la râul Mpologoma să pescuiască. În urma lui au trecut doi bărbați, a spus pastorul Okot. Când comerciantul din zonă, desemnat să vândă peștele pastorului Musana  a constatat că acesta nu se prezentase până la ora 14, a sunat-o pe soția lui.

Soția pastorului Musana s-a temut de ce era mai rău. Un membru al bisericii i-a raportat pastorului Okot că a văzut doi musulmani atacându-l pe pastorul Musana la râu.

Citește mai departe accesând următorul link:

https://www.stiricrestine.ro/2021/10/16/pastor-din-uganda-ucis-pentru-ca-l-a-proclamat-pe-hristos-musulmanilor/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.