𝐑𝐮𝐭𝐢𝐧𝐚 𝐬𝐩𝐢𝐫𝐢𝐭𝐮𝐚𝐥𝐚

Rutina este acea capacitate dobândită prin practică, printr-o anumită experiență repetabilă, o anumită perioadă, de cele mai multe ori, într-un timp mai îndelungat. Este acea deprindere de a face ușor lucrurile la fel cum ai mai făcut, de a gândi la fel, în același mod cum ai mai gândit, de a avea aceleași prejudecăți, reacții identice, de a acționa după un anumit șablon bine cunoscut. Este o acțiune de tip mecanic, de a face doar același lucru, „deprindere oarbă”, „ucigătoare de creativitate” și o limitare a potențialului, în unele cazuri și domenii. Dintr-o anumită perspectivă, ne dorim să reușim să facem ceea ce am mai făcut, dar rutina poate deveni vătămătoare progresului, este lipsită de deprinderi noi care să ne conducă la alt nivel, la o creștere, poate fi o piedică în dezvoltare și în calea noutăților… Este așa neobservabilă (neconștientizată), fiindu-ne populară, învechită, banală (o obișnuință cu obișnuitul).
Modul în care ne raportăm la rutină, ne va afecta pozitiv sau negativ, așa că nu putem vorbi de rutină ca despre ceva negativ întotdeauna, ne poate fi prieten sau adversar. Dacă avem scopul să creștem (să sporim) în ceea ce suntem și o facem bine, dacă nu ne vom ascunde în spatele rutinei zilnice, dacă vom căuta mai mult, mai bine, să facem punând pasiunea necesară… vom evada din rutina nocivă, generatoare de plafonare. Spun specialiștii că, prin rutină, poți ajunge repede la vicii sau să devii sclavul propriilor tale obiceiuri și tot rutina ne poate crea falsa impresie că lucrurile sunt sub control! Se vorbește mult despre rutina care se poate instala în familie între soț și soție și se caută soluții pentru ieșirea din ea, apoi, despre rutina de la locul de muncă și din multe alte domenii ale vieții noastre. Există însă și rutină instalată în viața spirituală.
În contextul nostru, vorbim despre rutina spirituală negativă, care este o problemă de ordin spiritual. Pericolul „mecanizării” lucrurilor spirituale, al obișnuinței cu lucrurile sfinte, se poate instala în viețile noastre și ale bisericilor locale centrate mai ales pe programe. Acolo unde nu se mai întâmplă nimic nou din perspectivă spirituală, nimic supranatural, totul este așa de obișnuit și nu foarte important. Parcă ne învârtim ca poporul lui Israel în jurul cetății Ierihonului, însă de mai mult timp decât ei, iar zidurile nu mai cad… Dacă am intrat într-o anumită plafonare spirituală și nu se întâmplă nimic diferit în relația noastră cu Dumnezeu, va trebui să ne verificăm și să facem schimbări ce depind de noi. Creșterea spirituală continuă este semnul lipsei unei rutine păguboase. Toate obiceiurile noastre bune, dacă nu conduc la o creștere, la un alt nivel spiritual, ele devin ritualuri ale unei religii moarte. Acest principiu este valabil atât pentru individ, cât și pentru comunitatea credincioșilor. Ne putem culca pe autosuficiență, săvârșind păcatul mulțumirii de sine, care atrage repede sau este în competiție cu alte atitudini greșite și păcătoase, cum ar fi compararea cu alții și judecarea lor, asemenea fariseului din pildă (Luca 18:11,12). Aceștia sunt oameni care se bazează pe neprihănirea proprie, nu pe harul lui Dumnezeu. Un de exemplu practic: rugăciunea noastră poate ușor să devină rutinată, fără greutate sau consistență spirituală. Este nevoie de o autoanaliză a vieții de rugăciune pentru a observa tendința spre rutină. Toate celelalte discipline spirituale, faptele bune pe care le practicăm, pot deveni o rutină. Dacă la începutul practicării, fie a disciplinelor spirituale, fie a altor fapte bune avem o atenție sporită, acordându-i o importantă mai mare lui Dumnezeu și oamenilor pe care îi slujim, în prezent, s-ar putea să fim prinși de rutina spirituală în anumite „slujiri”, banalizând, formalizând și concentrându-ne pe sinele personal. Viața spirituală nu este asemenea unui automat oarecare, este explorare a lui Dumnezeu care presupune transformare și creștere spirituală continuă (procesul maturizării spirituale care nu are o limită anume, ci o bază pe care tot construim, cât mai suntem în viața pe pământ). Automatismele de a face fapte bune sunt în regulă (de aceea vorbim și de obiceiuri bune) până în momentul plafonării sau lipsei creșterii spirituale. Lipsa unei dăruiri personale, lipsa pasiunii (a dragostei dintâi) în tot ceea ce suntem, mai ales în ceea ce facem, pot fi semne ale șablonismului spiritual care ne-a cuprins. Noi nu suntem asemenea legumelor sau fructelor puse în conserve și păstrate într-o anumită stare de stagnare, ci oameni vii și activi în relația noastră cu Dumnezeu. Spunea cineva că: „Rutina produce rugină”. Sunt unii plictisiți de biserica locală, de credincioși, de lucrările spirituale, chiar plictisiți de Dumnezeu! Oare, poate cineva care are o relație activă cu Dumnezeu, să rămână într-un oarecare formalism religios, să fie rutinat spiritual? Încercăm să ne peticim viața spirituală personală și a bisericilor locale cu tot felul de programe, activități, întâlniri, proiecte noi (biserici noi), oameni noi… numai pentru a ieși din rutina spirituală. S-ar putea ca în viața fizică, socială să funcționeze unele dintre cele enumerate și altele asemenea lor, dar în viața spirituală trebuie acționat spiritual, din interior spre exterior. Iată câteva dintre soluțiile necesare pentru a ieși din rutina spirituală:
Duhul Sfânt este factorul important al ieșirii din rutină, doar că rutina adesea nu este conștientizată și ajunge o stare de blocaj, de a nu vedea soluția lui Dumnezeu pentru noi, tinzând să căutăm soluții controlabile de noi, strict umane sau, în cel mai rău caz, s-ar putea să negăm nevoia de transformare duhovnicească de care avem nevoie. Nu avem nevoie de „nou”, avem nevoie să fim sub controlul Duhului Sfânt, ca apele să se tulbure și minunea să aibă loc… Ne-am obișnuit cu starea actuală a noastră, a bisericilor, încât nu ne mai pasă, am adormit din punct de vedere spiritual?
Credința noastră vie în Dumnezeu joacă un rol important în ieșirea din rutină! Vom acționa pe baza credinței și îi vom culege roadele. S-ar prea putea să ne axăm pe activismul nostru religios, lăsând credința reală să aștepte și nu se întâmplă nimic. Astfel că devenim prea ocupați cu aspectele religioase, rămânând în această stare de „religioși rutinați”.
Rugăciunea pragmatică este un alt factor important în trăirea unei vieți lipsite de rutină. Sunt chestiuni (lucruri) pentru care trebuie să ne rugăm, dar și să acționăm în consecință. Nu e posibil să te rogi și să nu se întâmple nimic, iar rugăciunile să fie un fel de „umplutură” care nu au efect în lumea spirituală.
Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu va demonstra dragostea noastră pentru Dumnezeu. Cunoașterea Cuvântului, a voii lui Dumnezeu și aplicarea corectă ne va feri de păcat, de necurăție spirituală. Este ca și cum am aprinde lumina în întuneric ca să vedem pe unde să mergem, dar și ca să știm ceea ce facem.
Reforma spirituală are ca rezultat o regenerare lucrată de Duhul, ceea ce numim noi trezire spirituală. Pocăința individuală, cât și comună a unei comunități, biserici, națiuni, va deschide drumul către reformă și trezire spirituală, ca rezultat va aduce schimbarea rutinei sau ieșirea din rutina spirituală. Suntem vinovați de multe păcate de omitere (nu am făcut ceea ce trebuie să facem), dar unii își permit să păcătuiască prin comitere… Este nevoie de revitalizare spirituală (de „pocăința pocăiților”). Dacă noi suntem tot firești (carnali), tot lumești, materialiști, indiferenți de starea spirituală, religioși doar… fără întoarcere la Dumnezeu nu există restaurare și creștere spirituală.
Rutina spirituală este o stare de cădere trecută sau prezentă a unor credincioși, a unor biserici locale. Vestea bună este că putem vorbi la timpul trecut, dar prezentul dovedește ceea ce suntem și grav este dacă ne vom mai complăcea, fiind leneși spirituali, indiferenți… să rămânem în ea.
Doamne, scapă-ne de rutina spirituală!

  • Articol de Avram Sabou –
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.