#Recorder despre Biserica Ortodoxa

Indiferent care sunt motivele celor de la Recorder (sau înclinațiile lor ideologice), este păgubos – dacă facem parte din culte care primesc finanțare de la stat – să îmbrăcăm degrabă cămașa persecuției și să interpretăm reportajul în cheia ostilității „decerebrate” față de Biserică.

Transparența financiară este o exigență non-negociabilă în orice domeniu, inclusiv în cel religios. „Să nu știe stânga ce face dreapta” e valabil numai pentru milostenia care se face „în ascuns”.

Bisericile au datoria de a fi transparente cu finanțele pe care le gestionează, indiferent din ce surse provin acestea. În biserica din care fac parte există în fiecare an o dare de seamă la care poate participa orice membru și în timpul căreia este prezentată situația veniturilor și a cheltuielilor, defalcate pe categorii. Raportul financiar este verificat de cenzori și orice membru al bisericii are ocazia să vadă cum s-au cheltuit banii.

Când vine vorba de finanțări din bugetul public, e cu atât mai important ca bisericile să poată da socoteală „până la ultimul bănuț”, cum zice Scriptura.

Am prieteni care lucrează în domeniul construcțiilor și care îmi spun că legislația despre achiziții este deficitară și că lucrurile încă nu s-au așezat cum trebuie. Totuși, la cât de mare este „descurcăreala” românească, nici nu știu dacă vom putea crea vreodată legislația perfectă. În definitiv, omul (fie el și laic) sfințește locul.

Poate că acum este momentul ca bisericile din România să aibă un moment de introspecție și să creeze acele bune practici care să ducă la o creștere a transparenței financiare.

Nu porniți de la premisa că oricine critică Biserica vrea să o marginalizeze ori să-i inducă „ura de sine”. Există chiar în interiorul Scripturii, cartea de temelie a creștinismului, o importantă aspirație etică ce face posibilă critica instituțiilor religioase în domeniul financiar. Recitiți episodul în care Hristos face curățarea Templului și veți înțelege la ce mă refer.

Un text scris de Emanuel Contac

https://www.facebook.com/294648260641674/posts/4030999913673138/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s