În viață totul se plătește

În viață totul se plătește
Fie că-i bine,sau că-i rău
Căci Cel ce totul socotește
E însuși Domnul Dumnezeu

Tot ce-ai clădit pe temelie
De-un foc sfânt,va fi lămurit
Iar tot ce spui,în cer se scrie
Căci sus,e totul cântărit

Și orice pas ce-l faci în viață
E chiar de Domnul numărat
Și totul va fi dat pe față
Atunci când fi-vei judecat

Tot ce-ai șoptit cuiva in taină
Odată se va auzi
Și-a silniciei rece haină
De-o porți azi,nu te va-ncălzi

Există-o vorbă înțeleaptă
Din spusele mai bătrânești
Răsplata este după faptă…
Când bine faci…bine găsești

Azi ești în floarea tinereții
Și crezi că lumea e a ta
Dar vine vremea bătrâneții
Și ce-ai făcut te va urma

Că vrei,nu vrei,sfârșitul vine
Și viața trece,vrând ,nevrând
De-aceea fă-ți bilanțul bine
Să nu rămâi aici plângând

– Amin –

Puiu Chibici

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la În viață totul se plătește

Comentariile sunt închise.