În primul rând, înainte de a ne spune prea multe despre biserică, ne spune multe despre cei care l-au făcut. Un documentar în care acuzi minciuna, dar care pornește de la minciună. Un documentar în care acuzi lipsa de transparență, dar care este bazat pe lipsa de transparență. Nu cred că situația în care ne găsim justifică apelarea la astfel de metode „haiducești”. („haiducesc”, în sensul modern al termenului!) Pentru ce umilirea domnului părinte care iese de la slujbă? Ca să îi arăți că l-ai păcălit? Mă întreb atunci, nu acționezi ca un copil rău, când faci asta?

În al doilea rând, nu spune lucruri noi despre biserică. Din perspectivă personală, mariajul bisericii cu statul nu a fost și nu va fi niciodată unul foarte fericit, dar aceasta este viziunea Bisericii Ortodoxe dintotdeauna, iar o astfel de viziune are potențialul de a conduce uneori la situații „cețoase”, de genul celor descrise în material.

În momentul în care ești aproape de puterea politică, în mod inevitabil, vei juca politic pe anumite segmente, iar despre tenebrele politicii românești chiar nu aș dori să scriu aici. Este însă logic că va trebui să te cobori la nivelul actorilor cu care joci. Ca să nu mai lungesc acest punct, din moment ce Biserica lucrează cu statul român, este de așteptat să se ajungă la astfel de situații, de o amară ambiguitate. În ce mă privește, susțin separarea bisericii de stat și sunt membru al unei biserici care funcționează în felul acesta.

În al treilea rând, nu aduce la lumină vreun mare scandal de corupție, de deturnare de fonduri sau altele de felul acesta. Nu ne vorbește despre bani care au fost înghițiți de o persoană sau alta. Nu neg că astfel de situații au fost și vor mai fi, dar nu este cazul aici. În documentar, totul este învăluit într-o aură de mister, ca și cum ni s-ar face cine știe ce dezvăluiri senzaționale.
De pildă, înfățișarea structurii sub care funcționează astfel de proiecte. Este ceva cu totul legitim să existe o astfel de structură. E normal ca părintele patriarh să aibă consilieri cu care să lucreze pe diferite domenii și prin care să țină legătura cu oamenii din afara bisericii cu care lucrează.

Cu un pic de grafică, talent artistic și imaginație, începem să credem că am descoperit taine nemaiauzite, când, de fapt, este exact ceea ce te-ai fi așteptat. Este extrem de important să reținem că, în cele din urmă, este vorba despre membri ai clerului care caută resurse pentru bisericile lor, exact așa cum fac și cei de la Recorder pentru proiectele lor. Documentarul nu ne pune în lumină decât preoți și personal clerical care caută binele bisericii lor.

În al patrulea rând, documentarul revelează antagonismul tot mai mare față de biserică. Până acum era obișnuiți cu nepăsarea. De acum, va trebui să facem față tot mai mult împotrivirii îndârjite, militante. Mi-am făcut timp aseară, târziu, să citesc o parte din comentariile scrise pe pagina celor de la Recorder, după publicarea materialului video. Dincolo de glumele proaste, arhicunoscute și răsuflate, comentariile erau îmbibate de violență. Da, nu greșesc, violență. Tinereii care le scriu nu își dau seama că astfel de comentarii și vorbe s-au mai spus pe aici, dar nu în mediul virtual. Se întâmpla pe la sfârșitul anilor 40. Și s-au tot spus de atunci încoace. Cred că, dincolo de faptul că ne scandalizează sau ne sperie astfel de atitudini, ar trebui să căutăm să ne adresăm cumva și lor.

În al cincilea rând, documentarul revelează parțialitatea celor de la Recorder. Sub cupola Bisericii Ortodoxe Române, se întâmplă extrem de multe lucruri bune. Nu cred că cineva are mai multe proiecte de caritate. În mod personal, sunt mereu cu ochii pe editurile bisericii pentru că mă delectez cu multe dintre cărțile publicate de acestea. Materialul publicat prezintă Biserica doar ca o structură cu scop unic: atragerea de bani. Dacă se dorea un documentar cinstit, ar fi prezentat lucrurile în adevărata lor lumină. Adevărata lumină însă este cu totul neinteresantă. De ce să vorbești despre demersuri sociale, academice sau culturale când poți să pui de un scandal, să arunci cu noroi și să îți bați joc?

În concluzie, oricât de mediatizat ar fi și ar ajunge, documentarul nu aduce nimic nou. Documentarul vorbește mai mult despre cei care l-au realizat decât despre subiectul despre care își propune să vorbească. Prezintă lucruri normale, de așteptat, într-o aură de mister care te determină să lași imaginația să lucreze mai departe. În același timp, documentarul arată, încă o dată, că trebuie să avem grijă de mărturia bisericii. Mărturia bisericii nu trebuie sacrificată cu niciun preț! Dacă este să fim ocărâți, să fim! Să ne asigurăm însă că e ocara lui Hristos, că nu e meritată. Dacă noi nu Îl ducem pe Hristos lumii, cine o va face?

Valentin Făt, pentru Edictum Dei

https://www.facebook.com/294648260641674/posts/4028308510608945/?d=n