Să nu te temi

Să nu te temi
De umbra întunecată a nopții,
Căci nu vei fi lăsat în voia sorții,
Nici de săgeata care zboară la amiază,
Căci Dumnezeu asupra ta veghează!

Să nu te temi
Când cel rău dă târcoale,
Neobosit ieșind în a ta cale!
Fii credincios, credința ți-o păstrează,
Căci Dumnezeu asupra ta veghează!

Să nu te temi
De vânturi și de ploi,
Nici de torente care curg puhoi!
Chiar de-o să vezi că valul te îneacă,
Să nu disperi, El e cu tine-n barcă!

Să nu te temi
Pe obraz când simți
A soarelui raze fierbinți!
Nu vei pieri fără de rost,
La umbra Sa găsi-vei adăpost.

Să nu te temi
Când focul se aprinde,
Căci Dumnezeu în brațe te cuprinde!
Nu vei fi ars într-un cuptor încins,
Căci El supraveghează focu-aprins.

Să nu te temi
Nicicând în încercare,
Căci ai în Ceruri un Dumnezeu mare!
Și niciun fir de păr nu o să-ți cadă
Fără ca ochiul Său să-l vadă.

Să nu te temi
Pe calea ta nicicând,
Căci Domnul e cu tine oricând!
Privirea o îndreaptă înspre tine
Și nu te va lăsa pe mâini străine.

Să nu te temi
De planul celui rău,
Tu ești copilul unui Dumnezeu!
Cu nou elan spre Cer te-avântă,
Încrede-te în El și cântă!

Să nu te temi
Fiindcă Îl slujești!
Dacă pe Dumnezeu iubești,
De a Sa putere fi-vei ocrotit
Și vei ajunge-n Ceruri negreșit.

Elena Costandin – Poezii creştine
Vol. SPRE INFINIT
Editura Scriptum http://www.scriptum.ro/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.