Sonet psaltic

La moara lui Felix

Mă toarnă exaltarea peste munți,
Să pun în steiuri scânteieri de viață
Și peste hăuri prăbușite-n ceață
Să împletesc din sentimente punți.

Vibrând trăiesc a lumii dimineață,
Când strâng din rouă aurul grăunți
Pe umerii cuvintelor, cărunți,
Făcându-mi închinarea îndrăzneață.

Spre rugul din pustiu cu foc etern
Cu inima desculță calc cu teamă,
Dorind să nu îmi fie psalmul tern.

Nu am în vers ecouri de alamă,
Dar, Doamne, înainte-Ți mă proștern
Și cântul meu necontenit te cheamă!

Simion Felix Marțian
Siegen, 1 octombrie 2021

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.