Din „spitalul groazei“, Staţionarul 3 a devenit „spitalul speranţei“

Inaugurarea spitalului reabilitat a avut loc marţi, 21 septembrie, exact la 100 de zile de când a demarat cea de-a II-a ediţie a campaniei umanitare „Adoptă un salon“. Reamintim că prima ediţie s-a desfăşurat în 2019, în cadrul căreia a fost reabilitată secţia de Cardiologie de la Staţionarul 2, iniţiativa pornind de la Lili Gherle, cea care a pus bazele Asociaţiei Cultură şi Fapte Bune şi a devenit eroina campaniei.

După o slujbă de sfinţire a spitalului reabilitat, ţinută de un sobor de preoţi în frunte cu protopopul Reşiţei, pr. Gheorghe Şuveţi, ea a tăiat panglica roşie împreună cu doi tineri voluntari. Emoţionată, Lili Gherle a declarat: „Noi ne-am propus 10 zile pentru igienizare şi am ajuns la 100 de zile. A fost greu, am plâns, am clacat, ne-am ridicat şi am mers înainte. Comunitatea a spus prezent, comunitatea a înţeles că acest spital nu este al meu, nu este al doctorului Bunda, este spitalul tuturor. Am reuşit împreună cu comunitatea, cu instituţiile, cu cultele, am reuşit imposibilul datorită tuturor. Sunt trei etaje, 122 de încăperi, n-am mai numărat casa scărilor şi intrarea, în care am făcut tot. S-a dat până la tencuială jos, s-a tencuit, s-au refăcut toţi pereţii, s-a schimbat toată tâmplăria, s-a schimbat instalaţia de apă din fiecare salon, din fiecare baie, scurgerile din instalaţia centrală, o parte din instalaţia electrică s-a făcut, s-a vopsit unde a fost nevoie, s-a pus termopan, pot să spun că din spitalul groazei, chiar am reuşit să facem spitalul speranţei. Spitalul are oxigen datorită Consiliului Judeţean şi are tarchet pe jos, tot datorită Consiliului Judeţean. Dacă m-aş lua după porţiile de mâncare, au fost peste 4.000 de porţii, deci tot atâţia voluntari, care şi-au lăsat o picătură de sudoare în acest staţionar“.

Prezent în semn de respect pentru comunitate şi efoturile depuse, preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, a precizat că meritul autorităţii judeţene e mic: „Autorităţile nu au avut un merit prea mare, este un merit infim, consilierii au votat în unanimitate ca din puţinul avut să putem să contribuim şi noi cu ceva. Multe persoane din Consiliul Judeţean au contribuit şi ca persoane fizice, dar acest insucces al autorităţilor şi al ministerului a fost compensat de munca şi de dăruirea unor persoane care s-au implicat direct şi de către toţi cei care au contribuit din buzunarele lor la ceea ce a făcut ca acest spital să fie, cât de cât, repus în situaţia de a primi bolnavi. Este puţin faţă de ceea ce este nevoie, soluţia pentru Reşiţa şi pentru Caraş-Severin fiind realizarea acelui spital judeţean nou“.

Conducerea spitalului, recunoscătoare

Sursa: https://caon.ro/din-spitalul-groazei-stationarul-3-a-devenit-spitalul-sperantei/2389149/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.