Sonet întomnat

La moara lui Felix

Se sparge curcubeul în prigorii
Ce-și poartă evadarea peste gruie,
Când toamna calendarul și-l descuie,
Ducându-și sacii către poarta morii.

Se-aprinde viu lumina în gutuie
Și galben țipă ziua prin toți porii,
Miresmele, ca sunetul viorii,
Pe căi de suflet către ceruri suie.

Năvala roadei, ca o clocotire,
Ne umple ochi și palme și hambare
Venind într-o divină afluire.

Și-n toamna caldă ca o sărbătoare,
Pe-altar aprindem foc de mulțumire:
În toate-i, Doamne, marea-Ți îndurare!

Simion Felix Marțian
Siegen, 17 septembrie 2021

Vezi articolul original

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.