Astăzi îl comemorăm pe Ioan Alexandru, scriitor și om politic român, născut la 25 decembrie 1941 și trecut la cele veșnice pe 16 septembrie 2000.

Ioan Alexandru a fost devotat proiectului unei Europe creștine, în opoziție vehementă comunismului. Cu studii de filozofie, teologie și limbi clasice, și-a folosit darurile pentru binele comun, incluzând aici – căci poezia ne vine tuturor drept alinare – lirica sa creștină, puternic metafizică.

Mai jos reproducem unul din poemele sale, „Nașterea”:

În pântcele morții-nsămânțat
Voi dormi și eu pentru o vreme
Și putrezind plămada cea dintâi
Veni-va zi la viață să mă cheme

E nașterea din urmă cea mai grea
Sămânța veche trebuie să piară
Puterea morții cuibărită-n ea
S-o veștejească focul de sub țară

Auzu-i șubred, ochii prea înceți
Și mâinile puține și betege
Pe degetul acesta prea nătâng
Nu pot rodi decât fărădelege

Să mânc lumina, să devin cuvânt
Îmi trebuie o altă-alcătuire
Cea-n care sunt potirul e prea strâmt
Să poată fi-ncăput de nemurire

Întocmai eu rămâne-voi întreg
Unul născut la sânul maicii mele
Dar ca să pot eu plânge îndelung
Voi fi trecut din leagăn dintre stele.

https://www.facebook.com/294648260641674/posts/3945606365545827/?d=n