UN LUTHER AL ROMÂNIEI

UN LUTHER AL ROMÂNIEI,

Consemnările vremii spun că pe 4 aprilie 1891 în casa lui Ion și a Eufiniei Cornilescu, s-a născut băiețelul Dimitrie.

Tatăl său era învățător, iar mama sa casnică. Bunicii lui Dimitrie erau amândoi preoți, cel după tată Constantin Cornelie, iar cel după mamă Andrei Vasilescu. Amândoi luaseră în căsătorie, la rândul lor, fiice de preoți. Dimitrie Cornilescu a făcut școala primară sub directa îngrijire a tatălui său în Slașoma, Mehedinți, iar după absolvire a luat drumul Bucureștiului pentru a urma Seminarul Teologic Ortodox.

Pe elevul, apoi pe seminaristul Dimitrie Cornilescu îl caracteriza o mare sete după cunoaștere. Profesorii și directorul seminarului erau asaltați cu întrebări venite din partea elevului lor, întrebări la care ei nu aveau întotdeauna răspunsurile așteptate.
Pentru a-i da satisfacție lui Dimitrie, într-o zi directorul seminarului l-a chemat la el și i-a dat un catalog care cuprindea titlurile și autorii unor cărți religioase din străinătate, zicându-i: “Aceste cărți vor răspunde la întrebările tale.” Consemnează Dumitru Măianu.

Rând pe rând Dimitrie a comandat personal cărțile din străinătate și a început să le citească, observând că ele descriau o viață creștin religioasă total diferită de cea pe care o vedea la el în țară. Încă din seminar a tradus capitole, uneori chiar cărți întregi, așteptând să vadă viața cea nouă despre care vorbeau ele, dar după cum el însuși mărturisea, viața nouă nu venea.

Ajuns la vârsta de 20 de ani, Dimitrie era deja cunoscut în țară ca unul care se interesa în de-aproape de menirea slujbei de preot. Cursurile pe care le-a urmat apoi, ca unul dintre cei mai conștiincioși studenți ai facultății din București, nu l-au împiedicat să își continue lucrarea începută, aducând tot mai mult la cunoștința poporului român și în primul rând a preoților, așa cum înțelegea el atunci, ce înseamnă să fii cu adevărat creștin.

Tânărul Dumitru Cornilescu a impresionat mult prin faptul că era nemulțumit de superficialitate, dar sensibil față de chemarea primită, a dovedit dăruire totală pentru scopul propus. A confirmat prin încredere și disponibilitate la jertfire, s-a remarcat prin munca de calitate superioară, dar mai ales prin finalizarea lucrului început.
Dacă ar fi fost superficial sau ar fi abandonat munca, nu ajungea la epistola către Romani cap. 3:23, 24, prin care Dumnezeu l-a convins cine este El și că harul lui Dumnezeu poate mântui indiferent de starea decăzută pe care ar avea-o cineva.

În căutările sale după adevăr, în perioada din preajma anului 1912, a descoperit o mișcare creștină care se aseamăna cu dorințele sale și la scurt timp s-a simțit atras de ea. Este vorba despre mișcarea ce s-a format în jurul preotului Tudor Popescu, un mare teolog al vremii de la biserica numită “Cuibul cu barză “ din București.
Preotul Tudor Popescu era renumit prin faptul că rostea predici de o aleasă și înaltă încărcătură spirituală, având un dar de vorbire deosebit. Curând, prin el au fost atrași foarte mulți oameni din medii diferite în această nouă mișcare.

Aici, tânărul Dimitrie Cornilescu a devenit unul dintre cei mai activi intelectuali ai momentului.
Ulterior, Tudor Popescu, în amintirile sale spunea: “Dimitrie Cornilescu era foarte vioi și producea înviorare în ceilalți, se ocupa de editură, traducea, tipărea și plasa cărțile și tratatele la noi în biserică și nu numai. Mie îmi plăcea să știu că oamenii care veneau la biserică, la întoarcere înspre casă plecau având ceva scris la ei.”
Activitatea deosebită l-a propulsat foarte repede pe Dimitrie Cornilescu între slujitori, iar preotul Tudor Popescu l-a numit diacon al bisericii “Cuibul cu barză”.

În această aleasă slujbă a lucrat timp de 4 ani și se putea spune că în acea perioadă Cornilescu a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai activi teologi pe care i-a avut România la acea vreme, fiind neobosit în orice întreprindea. El procura cărți creștine din străinătate, le citea, le traducea, le tipărea la diverse edituri și apoi le răspândea printre oameni. Astfel, a devenit la acea vreme, fără exagerare, poate cel mai harnic traducător și scriitor de literatură creștină din țară.

Dumitru Cornilescu era plin de o râvnă nestăvilită pentru datinile ortodoxe strămoșești, păzindu-le cu sfințenie și ducând în același timp o activitate susținută de moralizare a poporului român chiar în afara canoanelor bisericii. Seminarul și facultatea de teologie dădeau țării la acea vreme specialiști în istoria ortodoxiei și a religiilor în cunoașterea tradițiilor și a multor forme religioase, dar insuficiente pentru a-i ajuta pe slujitori să fie cu adevărat acei păstori care trebuiau se conducă sufletele la mântuire.

Deși a obținut diploma în Teologie, Cornilescu își dădea seama că ceva lipsea și nu simțea încă puterea despre care citea în cărțile pe care le traducea.
Aceasta continua să lipsească din viața lui, dar și din viața celor care lucrau cu el în același loc. Așa că a început să gândească temeinic asupra acestor scrieri, făcând o mare descoperire și înțelegând că toate acele cărți vorbesc despre o singură carte pe care fiecare om trebuie să o aibă, să o citească și să împlinească cele scrise în ea.

Pe acest fond nu este de mirare că un om ca Dumitru Cornilescu, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, a observat ușor lipsurile existente și s-a aplecat cu spirit laborios asupra Bibliei, având revelația binecuvântărilor care pot veni peste o națiune căreia i se oferă cuvântul Sfânt ca mijloc de îndreptare.

Tânărul Cornilescu a înțeles că până atunci el însuși nu făcuse din Scriptură preocuparea lui principală, spunându-și că aceasta este pricina din care viața nouă zăbovește să vină. Dar chiar el mărturisește că luând hotărârea de a citi Biblia în fiecare zi acest fapt nu i-a plăcut, neplăcerea sa având și o explicație: traducerea ei era așa de confuză și greoaie încât puțini o puteau înțelege.

Gândul lui era să înceapă traducerea Bibliei în limbajul uzual al poporului român. Dumnezeu însă care dă voința și înfăptuirea, care lucrează pentru aleșii săi, care iubește și poporul român alături de celelalte popoare, cunoscând toate aceste nevoi, i-a dat îndemnul lui Dumitru Cornilescu să tipărească un calendar cu cugetări creștine pentru fiecare zi a anului .

Unul din aceste calendare a ajuns tocmai în Geneva, Elveția, în mâinile prințesei Ralu Calimachi care era soția Președintelui Camerei Conservatoare la acea vreme.
Atât de mult i-a plăcut prințesei acel calendar care era o așa raritate pentru ea, încât a trimis o scrisoare autorului rugându-l să o viziteze la întoarcerea ei în România. La acea întâlnire Dumitru Cornilescu i-a vorbit, printre altele, despre gândul său de a traduce Biblia.
“Tocmai acesta este și gândul meu“, i-a răspuns prompt prințesa, mărturisind înaltul scop de a răspândi Biblia între români.

Prințesa considera Biblia în traducerea acelei vremi nefolositoare și își propusese să facă ceva în această privință. În anul 1916, Dumitru Cornilescu era deja licențiat, fapt ce-l recomanda pentru a ocupa slujba de preot în capitală. În preajma toamnei aceluiași an, tânărul teolog a fost hirotonisit în catedrala din Huși, Vaslui de către episcopul Nicodim, care mai târziu avea să fie Mitropolit și apoi Patriarh al României.

Deși nu intenționa să rămână în slujba de preot, a fost hirotonisit sub tutela Mănăstirii Dobrovăț, Iași aparținând de Episcopia Hușilor, devenind astfel călugăr. Întrucât prințesa Calimachi își asumase responsabilitatea să îngrijească de micile sale nevoi materiale, imediat după hirotonisire, Cornilescu și-a anulat oficial responsabilitățile față de Biserica Ortodoxă pentru a putea continua nestingherit marea lui chemare, traducere Bibliei.

Timp de aproape cinci ani, separat de lumea în care trăia, a muncit cu dăruire la această laborioasă lucrare, undeva lângă Botoșani, la Stâncești, în castelul prințesei Ralu Calimache fără a încasa vreun salariu și devenind astfel una dintre cele mai luminoase personalități creștine din România. Parcă ar fi concurat la titlul de răsunet: cei mai mari români din toate timpurile.

Îmbrăcat în straie călugărești, adesea ședea direct pe pardoseala rece, scriind pe un scaun mic și având pe jos numeroase traduceri ale Bibliei existente pe atunci în limbile moderne de la acea vreme: engleză, franceză, germană. Avea multe alte dicționare și traduceri paralele a celor mai importanți termeni din Biblie, traducând cu responsabilitatea pe care i-o impunea dorința de a înțelege el însuși și de a transmite și altora mesajul biblic. Astfel în anul 1920 a tipărit la București cartea Psalmilor sau Psaltirea împăratului David la editura “Societatea Evanghelică Română “, tipografia Gutenberg.

În anul 1921 a tipărit Noul Testament și întreaga Biblie, citind în paralel alte cărți care îl ajutau să interpreteze textul.
Dumitru Cornilescu a ajuns să înțeleagă cu adevărat lucrarea pe care o făcuse Dumnezeu prin fiul său Isus Hristos pentru mântuirea noastră și modul în care se poate obține această mântuire. Descoperind adevărul din Cartea Cărților, traducatorul a început să trăiască și să vorbească despre Cuvântul lui Dumnezeu, care putea să transforme caractere și vieți. În această muncă, el însuși s-a convertit la viața de ucenic al lui Hristos parcurgând Epistola lui Pavel către Romani. Acolo a avut întâlnirea cu Hristos.

Fără mașină de scris, fără computer, fără ajutoare și bolnav, preotul Cornilescu a izbutit să pună în fața cititorului român ce tânjește după viața veșnică, într-un limbaj care mângâie inimile, o traducere contemporană, pe înțelesul celor mai mulți, accesibilă tuturor regiunilor României, fidelă textului original și utilizată de 100 de ani în țară și în diaspora, Biblia. Prin această lucrare realizată de Dumitru Cornilescu originar din Oltenia, Mehedinți, un fir roșu leagă națiunea română de la o margine la cealaltă până în Moldova, Botoșani.

Nu putem să nu ne întrebăm :cum a fost posibil așa ceva?
Ineditul atrage atenția cititorilor Bibliei să o prețuiască, dar și asupra modului supranatural în care Dumitru Cornilescu a tradus Biblia, neprecupețind sănătatea și tinerețea până la epuizare. Pentru aceasta, Psalmistul David l-ar fi premiat cu titlul: “Tot ce începe duce la bun sfârșit.” Psalmul‬
Însă despre această realizare nu se cunosc detalii pentru că preotul, cu modestia-i caracteristică, a preferat sa păstreze tăcerea.

Nouă nu ne rămâne decât să avem recunoștința față de Dumnezeu pentru instrumentul pus la dispoziția noastră prin acest mare om al Bibliei, erodiaconului Dimitrie Cornilescu. Bineînțeles că, lucrând pentru Dumnezeu cu mare râvna, după succese impresionante, au început să apară și primele încercări. Diavolul își organiza o ofensivă împotriva lui, pentru a menține în continuare poporul român în bezna întunericului.

Pe măsură ce trecea timpul, amenințările se intensificau tot mai mult chiar și unii din colegii lui ofensându-l direct și vehement.
Prietenii apropiați lui Cornilescu, însă, au început să se îngrijoreze pentru viața lui și au ajuns la concluzia că ar fi bine ca el să plece din țară un timp, pentru a se feri din fața spiritelor încinse, așteptând ca acestea să se liniștească.

Dar hotărârea a venit în urma unei discuții cu patriarhul Miron Cristea care îl prețuia mult pe Dumitru Cornilescu, sfătuindu-l să plece pentru o perioadă mai lungă din țară, aceasta și din cauza provocărilor din partea generalului Rusescu, cel care s-a considerat insultat de către Cornilescu atunci când acesta i-a spus că este un păcătos și nu un credincios.

Parcă repetându-se episodul din vremea lui Ilie și Ahab, sau a lui Ioan Botezătorul și Irod, pe data de 1 iulie 1923, Dumitru Cornilescu a hotărât să emigreze ca și când în țara natală nu mai era loc pentru el. Germania, Elveția, Anglia, Franța și alte țări civilizate, rând pe rând și-au deschis ușa pentru marele traducător român. Din acel moment relațiile lui cu România au devenit din ce în ce mai rigide, iar în anul 1940 a hotărât să solicite cetățenie elvețiană, fapt care a primit răspuns abia după opt ani.

Deși departe de țară, a păstrat legătura cu cei de acasă, a primit și a răspuns scrisorilor sosite din România, oferind sfaturi, încurajări, chiar soluții celor care se interesau despre el.
Curând a apărut o altă ușă deschisă pentru faimosul traducător, SUA, cu democrația binecunoscută.
Acolo a fost locul în care Dumnezeu l-a întărit să lucreze cu mare succes,
deși starea sănătății și vârsta erau potrivnice pentru un asemenea efort.
A scris și a difuzat la radio peste 150 de predici care dezvoltau subiecte fundamentale ale doctrinei creștine.

Cunoscutul pastor român Iosif Țon, aflat la studii în cadrul Universității Oxford, a întreprins cercetări privind răspândirea Bibliei în Anglia și în afara ei. Astfel în anul 1971 a descoperit că se împlineau 50 de ani de la traducerea Bibliei în limba română și a dorit să încununeze activitatea marelui traducător, cu recunoștința ce i se cuvenea, de data aceasta de la cei din neamul său.
Așa că într-un context special, Dumitru Cornilescu, a fost invitat la Geneva, unde a fost numit un Luther al României.

Acum, la 100 de ani de la traducerea Bibliei de către Dumitru Cornilescu, suntem mulțumiți de amploarea pe care a căpătat-o munca asiduă a credinciosului slujitor al lui Dumnezeu de a traduce Biblia. Și cu cât mai mult citim Biblia, ne imaginăm munca uriașă pe care a depus-o acest om pentru binele nostru.

Unii oameni strălucesc în viață prin merite personale, ale părinților sau lustruiți artificial. Alții, însă, trăiesc viața discret, tăcut, în anonimat, fără zgomot, dar cu dăruire totală pentru un singur scop.
Pentru a urma un om care traduce, trebuie să ai încredere în el, altfel nu-l urmezi. Pe el, cititorii bibliei îl urmează de 100 de ani fără a pune la îndoială traducerea pentru că prin cutezanța lui de a traduce Biblia, Dumitru Cornilescu a dobândit încrederea miilor de români. Asta se numește încredere în lucrul de calitate.

El, Dumitru Cornilescu, a fost omul predestinat pentru trezirea națiunii române îndeplinind, sub inspirația Duhului Sfânt, un singur scop: traducerea Bibliei. Iar pe data de 27.08.1975, ca un snop cules la vremea potrivită, fiind în Elveția, a plecat la Cel pentru care a trăit și pe care L-a slujit. Cei care vor păstra credința dată sfinților odată pentru totdeauna, îl vor întâlni și pe el în eternitate.
-Petru Huțuțui

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s