Stiu tată!

Septembrie. O lună ca oricare alta, pentru oricine altcineva, dar nu și pentru mine. Pentru mine este luna în care, mai mult decât oricând altcândva, mă gândesc la tatăl meu. S-a născut în această lună, pe 16 și a trecut din această lume tot în septembrie, pe 9, la vârsta de 58 de ani. S-a stins în brațele mele după o săptămână de luptă aprigă cu cancerul. Chiar înainte de a-și da ultima suflare mi-a cerut să îl țin în brațe și îmi spunea greoi, cu puținul aer pe care îl mai trăgea în piept, că mă iubește. „Știu, tată, dar acum încearcă să te odihnești”, îi răspundeam eu speriat. „Nu, mă tată, trebuie să-ți spun asta, că nu prea ți-am zis-o până acum. Îmi pare rău că m-am purtat dur cu tine de multe ori. Te iubesc, știi…”

„Știu, tată!” E septembrie, din nou. Nu pot să nu mă gândesc la tatăl meu. Dar când mă gândesc la el mă gândesc totodată și la mine, la faptul că sunt și eu, acum, la rândul meu, tată a doi copii. Un foarte cunoscut autor creștin spunea despre copii că nu sunt ai noștri, ci îi aparțin lui Dumnezeu (David Platt). Atunci ce sunt eu, în calitate de tată?Ce sunt tații, în general? Putem descrie rolul de părinte în multe feluri, dar aș vrea să mă opresc asupra unui singur cuvânt: administrator. Poate părea sec și fără viață, dar în final, noi, tații, trebuie să acceptăm că rolul nostru de părinți presupune administrarea unei bune perioade din viețile copiilor noștri. Și nu este o perioadă lipsită de importanță, ci una care le va defini restul vieții. Pruncia, copilăria, adolescența sunt perioadele critice de formare a unui om, iar aici rolul tatălui este de o extremă importanță. Lucrul acesta a fost dovedit științific prin studii făcute asupra diferitelor tipuri de cămine. Statisticile sunt amețitoare atunci când se referă la prezența sau absența tatălui în viața copilului. Unele au stabilit că un tată absent va influența modul în care copilul va percepe importanța educației, va crește probabilitatea unei sarcini la o vârstă fragedă a adolescenței, va genera un tip de comportament infracțional. Și lista poate continua cu legături între absența tatălui și sănătatea mentală a copiilor, prostituția și chiar rata sinuciderilor între adolescenți.

Mă întorc mereu în această lună la acea veche zicere biblică: „Cel drept umblă în integritatea lui; ferice de copiii lui după el!” (Proverbe 20:7 NTR). Și ce altceva se cere unui tată decât să fie drept, asumându-și cu integritate responsabilitatea parentală față de copiii săi?! De foarte multe ori se poate întâmpla ca succesul sau eșecul copiilor să fie, în parte, succesul sau eșecul părinților. Într-o lume în care bărbații sunt tot mai absorbiți de propria fericire, trebuie să ne amintim că fericirea, bunăstarea, echilibrul și stabilitatea generațiilor care ne urmează sunt girate și de tații de azi, de felul în care își îndeplinesc acest mandat sacru dat lor. Nouă ne-a fost împrumutată lumea de mâine a copiilor noștri.

E septembrie, din nou. Nu știu despre alții, dar eu când mă gândesc la finalul vieții mele din astă lume, printre puținele altele, aș vrea și ca ai mei copii să poată să îmi spună „Știu, tată!”.

Alex Ghiță, pentru Edictum Dei

https://www.facebook.com/294648260641674/posts/3922336647872799/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.