NICU GRĂMESC – ADUCERI AMINTE

Mă aflu la Suceava și mă pregătesc să particip la un serviciu memorial în care prietenii suceveni ai lui Nicu Grămesc se vor aduna laolaltă spre a cinsti amintirea aceluia care le-a fost păstor, învățător și mentor în viața creștină.

Pentru mine, Nicu Grămesc a fost unul dintre frații de credință alături de care l-am căutat pe Domnul și am căutat să facem voia lui Dumnezeu cunoscută multora.

L-am cunoscut ca om credincios lui Dumnezeu, totdeauna interesat să caute părtășia cu Domnul în mod nonconformist. Nu-i păsa mult de prețul pe care trebuia să-l plătească atunci când era vorba de voia lui Dumnezeu așa cum o înțelegea el. Am avut ocazia să fim împreună în școală, ca să învățăm Cuvântul lui Dumnezeu și să ne pregătim pentru lucrarea Împărăției. A luat totdeauna cartea în modul cel mai serios, ca și ascultarea de Domnul și de poruncile lui. L-am admirat în timp ce se ruga, l-am apreciat apoi în timp ce predica și am înțeles cât de mult a investit Dumnezeu în el.

Pentru o vreme Domnul ne-a folosit pe același teren al slujirii, iar apoi Suveranul a vrut să ne pună pe ogoare separate, dar slujind aceeași cauză.

Era un om atât de vesel! Știa să facă haz de necaz și asta l-a făcut să treacă mai ușor peste marile provocări ale slujirii. În jurul lui se râdea mult, dar tot în jurul lui se țeseau în modul cel mai serios marile planuri ale slujirii lui Dumnezeu.

Astăzi, când Nicu nu mai este printre noi, mă gândesc la urmele pe care le-a lăsat aici pe pământ. Pe unele le văd în viața mea, altele atât de adânc întipărite în viața altora, și toate aceste urme conduc spre cel pe ale cărui urme a călcat Nicu Grămesc, urmele Domnului Isus.

Nelu Filip

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s