Părinții creștini au o responsabilitate uriașă în a întruchipa adevărul Evangheliei în fața copiilor lor. Au o răspundere uriașă înaintea lui Dumnezeu să prezinte Evanghelia în tușe vii, așa cum și este, și nu ca un set de reguli, așa cum este legalismul.

Copiii care cresc în case în care Scriptura este discutată, citită, în care părinții o trăiesc și o dezbat, sunt copii care odată ajunși la maturitate nu mai sunt atât de ușor surprinși de îndoială sau de obiecții facile.

Copiii care cresc într-un mediu legalist, acolo unde sunt obligați să facă practici religioase pe care nu le înțeleg; copiii care nu sunt ascultați, dar sunt obligați să învețe versete pe de rost și catehisme fără să poată să chestioneze ce aud- acei copii sunt cei mai predispuși să ajungă viitori atei sau mari oponenți ai credinței creștine. Nietzsche și Van Gogh sunt astfel de exemple.

Înțelegem oare ce importantă este atmosfera din familiile noastre? Că timpul de închinare trebuie să fie viu, negociabil ca timp în zi, spontan și onest? Că părinții trebuie să fie deschiși cu propriile lor zbateri spirituale? Dar mai ales, înțelegem noi oare că cea mai mare responsabilitate a părinților este să trăiască Harul, să-l celebreze și să-l proclame în familiile lor?

Legalismul este locul în care “frații mari risipitori” sunt făcuți. Noi nu ne mântuim copiii, dar îi putem pregăti pentru momentul în care Duhul Sfânt îi va cerceta.

Dă-ne, Doamne, tuturor răbdare și discernământ.

Lucian Bălănescu